În urma unui tratament de ultimă oră început în urmă cu patru ani, „pacienta din New York“ nu mai utilizează în prezent medicamente pentru HIV şi este „asimptomatică şi sănătoasă“, a anunţat o echipă de cercetători americani.
Echipa a folosit o metodă de transplant de celule stem de ultimă oră, şi este de aşteaptat ca noua metoda să crească la câteva zeci, numărul persoanelor care ar putea primi un tratament similar anual.
Pacienta devine prima femeie posibil vindecată de HIV printr-un transplant de celule stem şi se alătură altor trei bărbaţi, despre care oamenii de ştiinţă au anunţat în trecut că „cel mai probabil“ au fost vindecaţi de HIV. În lume, este cunoscut cazul altor două femei despre care cercetătorii spun că s-au vindecat de HIV cel mai probabil spontan, propriul lor sistem imunitar învingând virusul.
„Este important să existe în continuare succes pe această linie“, a declarat Carl Dieffenbach, directorul diviziei de SIDA a Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, din cadrul Institutelor Naţionale de Sănătate din Staele Unite, care a finanţat cercetarea din spatele noului studiu de caz. Astfel de triumfuri repetate „continuă să ofere speranţă“ pentru vindecarea de HIV, a mai spus el.
În primul caz, considerat la vremea respectivă un tratament de succes împotriva virusului, cercetătorii l-au tratat pe americanul Timothy Ray Brown pentru leucemie mieloidă acută - LMA. El a primit un transplant de celule stem de la un donator cu o anomalie genetică rară, care acordă celulelor imunitare o rezistenţă naturală la HIV. Strategia a fost făcută public pentru prima dată în 2008, şi de atunci, se pare că, oamenii de ştiinţă au reuşit să mai vindece de HIV alţi doi pacienţi. Dar aceeaşi strategie a eşuat în cazul altora.
Procesul terapeutic presupune înlocuirea totală a sistemului imunitar al persoanei infectate cu HIV, iar medicii, din motive etice, aleg pacienţii dintre cei care suferă şi de cancer potenţial fatal. Asta pentru că, procedura presupune, în primul rând, distrugerea sistemului imunitar al pacientului prin chimioterapie şi, în unele cazuri, radioterapie. Specialiştii speră ca prin aceste terapii toxice să omoare cât mai multe celule imune care adăpostesc virusul latent, în ciuda tratamentului antiretroviral eficient. Pacientul primeşte apoi un transplant de celule stem rezistente la HIV, iar în cazul în care transplantul funcţionează, noi copii virale care ar putea apărea din celule infectate rămase în organism nu vor mai avea capacitatea de a infecta noile celule imune.
Este lipsit de etică, subliniază experţii, să încerci să vindeci pe cineva de HIV printr-un transplant de celule stem – o procedură toxică, uneori fatală – dacă respectivul nu are un cancer potenţial fatal sau o altă afecţiune care deja îl face un candidat pentru un astfel de tratament riscant.
„În timp ce suntem foarte încântaţi de noul caz care indică o posibilă vindecare de HIV, metoda de tratament cu celule stem nu este încă o strategie fezabilă pentru toţi, ci doar pentru câţiva dintre milioanele de oameni care trăiesc cu HIV“, spune dr. Deborah Persaud, specialist în boli infecţioase pediatrice la facultatea de medicină a universităţii Johns Hopkins, directorul cometitelui ştiinţific The International Maternal Pediatric Adolescent AIDS Clinical Trials Network finanţat de NIH, care a efectuat noul studiu de caz.
„Pacienta din New York“, cum este numită femeia, pentru că a primit tratamentul la centrul presbiterian de la Cornell Medical Center din New York, a fost diagnosticată cu HIV în 2013 şi leucemie în 2017.
Cea mai mare provocare pentru echipa de specialişti a fost găsirea unui donator ale cărui celule stem să poată trata atât cancerul pacientei şi, în acelaşi timp, să o vindece şi de HIV. În mod normal, un astfel de donator trebuie să aibă un antigen leucocitar uman - HLA, suficient de apropiat, dacă nu aproape identic cu al pacientului, pentru a maximiza probabilitatea ca transplantul de celule stem să se încorporeze eficient. Complexul HLA ajută sistemul imunitar să facă diferenţa între proteinele proprii organismului şi proteinele de altă origine, care aparţin, de exemplu, bacteriilor sau virusurilor. Donatorul trebuie să aibă, de asemenea, anomalii genetice rare care conferă rezistenţă la HIV.
O astfel de anomalie genetică apare în mare parte la persoanele cu strămoşi din nordul Europei şi în rândul persoanelor native din acea zonă, într-o proporţie de doar 1%. Pentru cei care nu au strămoşi comuni, şansa de a găsi un donator de celule stem adecvat este deosebit de scăzută.
În Statele Unite, populaţiile afro-americană şi hispanică reprezintă aproape 40%, respectiv 25% din aproximativ 1,2 milioane de persoane care trăiesc cu HIV. Populaţia albă reprezintă aproximativ 28%.
Procedura utilizată pentru a trata „pacienta din NY“, cunoscută sub numele de transplant de „cordon haplo“, a fost dezvoltată de echipa de cercetători de la Weill Cornell iniţial pentru a extinde opţiunile de tratament împotriva cancerului la persoanele cu tumori maligne în sânge, care nu au donatori cu HLA identic.
Pacienta a primit un transplant de sânge din cordonul ombilical al unui donator, care conţinea o doză de celule stem cu un puternic sistem imunitar în curs de formare. O zi mai târziu, ea a primit o grefă mai mare de celule stem adulte. Acestea se înmulţesc rapid, şi în timp sunt înlocuite în întregime de celulele stem provenite din cordonul ombilical.
În comparaţie cu celulele stem adulte, sângele din cordonul ombilical este mai adaptabil, provoacă mai puţine complicaţii, şi, în general, nu necesită o potrivire identica de HLA pentru tratarea cancerului. Totuşi, sângele din cordonul ombilical nu produce de obicei suficiente celule pentru a fi considerat un tratament eficient în tratarea cancerului la adulţi, aşa încât astfel de transplanturi au fost limitate în mare măsură la oncologia pediatrică. În procedura „cordon haplo“, un transplant suplimentar de celule stem de la un donator adult oferă o multitudine de celule şi poate ajuta la compensarea lipsei de celule în sângele provenit din cordonul ombilical.
„Celulele donatoare adulte au rolul de a grăbi procesul iniţial de grefare şi de a face transplantul mai uşor şi mai sigur“, spune dr. Koen van Besien, din cadrul programului de transplant de celule stem, care făce parte din echipa de tratament în acest nou caz.
În cazul „pacientei din NY“, care are o origine de rasă mixtă, echipa de la Weill Cornell şi colaboratorii săi au descoperit mutaţia genetică rezistentă la HIV în sângele din cordonul ombilical al unui donator nou-născut. Cercetătorii au asociat transplantul iniţial cu un transplant de celule stem de la un donator adult. Ambii donatori au avut doar parţial un HLA comun, dar combinaţia dintre cele două transplanturi a permis procedura cu succes în acest caz.
„Estimăm că în SUA există aproximativ 50 de pacienţi pe an care ar putea beneficia de această procedură. Capacitatea de a utiliza grefe de sânge din cordonul ombilical care se potrivesc doar parţial creşte foarte mult probabilitatea de a găsi donatori potriviţi pentru aceşti pacienţi“, a declarat dr. van Besien despre utilizarea transplantului de cordon haplo ca terapie de vindecare a HIV.
Un alt beneficiu pentru utilizarea celulelor din cordonul ombilical pe care l-au prezentat cercetătorii ar fi acela că băncile care dispun de aceste mostre sunt mult mai uşor de verificat în număr mare pentru anormalitatea rezistenţei la HIV faţă de registrele de măduvă osoasă, de unde oncologii găsesc donatori de celule stem. Înainte ca „pacienta din NY“ să devină un candidat pentru procedura „cordon haplo“, cercetătorii au testat mii de probe de sânge de cordon ombilical în căutarea acestei anomalii genetice.
Transplantul s-a încorporat foarte bine în propriul organism al „pacientei din NY“. Ea se află de mai bine de patru ani în remisie pentru leucemie. La trei ani după transplant, clinicienii i-au întrerupt tratamentul HIV. În prezent, paisprezece luni mai târziu, femeia nu prezintă în organism existenţa virusului, au declarat specialiştii.
După efectuarea mai multor teste ultrasensibile, cercetătorii nu au detectat niciun semn al existenţei virusului capabil de reproducere în celulele imune ale femeii, şi nici anticorpi HIV sau celule imune programate să lupte cu virusul. De asemenea, într-un experiment de laborator, ei au colectat celule imune de la pacientă şi au încercat fără succes să le infecteze cu HIV.
„Ar fi fost foarte dificil să găsim un donator potrivit şi care să aibă această mutaţie rară dacă nu am fi folosit celulele sanguine din cordonul ombilical. Abordarea deschide posibilităţi pentru o diversitate mai mare de populaţie“, a declarat dr. Bryson la conferinţa de presă de ieri.
În acest stadiu, cercetătorii consideră că „pacienta din NY“ se află în remisie şi pentru HIV.
„Nu vrem să exagerăm“, a spus Bryson care a folosit cuvântul „remisie“ în loc de „vindecare“, în acest stadiu.
Deborah Persaud de la Johns Hopkins, care face acum parte din echipa acestui nou studiu de caz, a lucrat la un alt studiu, care a prezentat, pentru prima dată, în 2013, cazul unui copil din Mississippi, care se afla la momentul respectiv în „tratament funcţional“, după cum l-au numit specialiştii. Copilul se presupune că a contractat HIV înainte de naştere, de la mama sa. La scurt timp după naştere, bebeluşul a fost tratat cu un regim antiretroviral atipic intens. Când cercetătorii au anunţat studiul de caz, copilul nu mai lua tratament pentru HIV de 10 luni, şi nu prezenta nicio revenire virală.
Vestea acestei presupuse vindecări de HIV a fost extrem de mediatizată şi a făcut înconjurul globului la vremea respectivă. Dar atunci, la 27 de luni de la întreruperea tratamentului virusul a revenit.
Dacă trece un timp suficient fără niciun semn că virusul este activ - câţiva ani – autorii acestui ultim studiu de caz ar putea considera că „pacienta din NY“ este vindecată.
„Suntem încântatţi că lucrurile au funcţionat atât de bine pentru ea“, a spus Bryson. Un posibil succes al acestui caz, oferă cercetătorilor „mai multă speranţă şi mai multe opţiuni pentru viitor“, a mai spus cercetătoarea.
De ce este atât de dificilă vindecarea de HIV?
Când tratamentul antiretroviral combinat, descoperit în 1996, s-a dovedit extrem de eficient pentru HIV, dr. David Ho, unul dintre arhitecţii acestei revoluţii terapeutice, care este şi directorul Centrului de Cercetare pentru SIDA din New York City, a teoretizat că, într-o perioadă suficientă de timp, medicamentele ar putea eradica, într-un final, virusul din organism.
În prezent însă, există doar câteva cazuri de persoane cărora li s-au administrat antiretrovirale imediat după ce au contractat HIV, şi care, după o vreme, au renunţat la tratament şi sunt în remisie virală, fără ca virusul să fi reapărut pe parcursul anilor.
Astfel, predicţia dr. Ho nu s-a împlinit. În ultimul sfert de secol, cercetătorii care se concentrează pe găsirea unor tratamente care să vindece HIV au aflat în detaliu că vindecarea şi dezvoltarea unor terapii curative eficiente, sigure şi scalabile nu sunt sarcini deloc uşoare.
HIV menţine o prezenţă aproape permanentă în organism, deoarece la scurt timp după infecţie, virusul se infiltrează în codul genetic al celulor imune de lungă durată, care intră într-o stare de repaus - şi nu mai fac noi copii virale pentru multă vreme. Medicamentele antiretroviralele funcţionează doar în cazul celulelor la care replicarea continuă, astfel încât HIV, aflat în stare latentă în celule pe perioade lungi de timp, uneori ani, nu este în raza de acţiune a acestor medicamente. Astfel, în absenţa unui tratament, celulele care conţin virusul aflat în hibernare pot reporni în orice moment şi pot repopula organismul cu cantităţi masive de virus.
În 2019, cercetătorii au anunţat două noi cazuri de remisie pentru HIV, în urma unor tratamente asemănătoare cu cel primit de primul pacient vindecat, americanul Timothy Ray Brown. Ceilalţi doi pacienţi sunt, Adam Castillejo, rezident londonez, cu limfom Hodgkin, şi un bărbat din Düsseldorf, Germania, cu LMA.
Au trecut mai bine de trei ani de când cei doi bărbaţi, care nu mai iau tratament pentru HIV, nu au experimentat revenirea virusului. În consecinţă, cercetătorii care s-au ocupat de aceste două cazuri, Ravindra K. Gupta de la Cambridge şi dr. Björn Jensen de la Spitalul Universitar din Düsseldorf au declarat recent că pacienţii lor sunt „aproape sigur“ vindecaţi de HIV.
Din 2020, oamenii de ştiinţă au anunţat şi cazurile a două femei care se pare că s-au vindecat spontan de HIV, prin acţiunea propriului sistem imunitar. Acestea se numără printre cele aproximativ 1 din 200 de persoane cu HIV cunoscute sub numele de „controale de elită“, al căror sistem imunitar poate suprima replicarea virală fără ajutorul medicamentelor. În respectivele cazuri, se pare că organismul acestor persoane a reuşit să distrugă toată încărcătura virală funcţională.
Un alt avantaj major al transplantului de „cordon haplo“ pe care l-a primit „pacienta din NY“, în comparaţie cu tratamentul celor trei predecesori de sex masculin, este că utilizarea sângelui din cordonul ombilical - din motive care nu sunt pe deplin înţelese - reduce foarte mult riscul de boală grefă contra gazdă (GVHD). Aceasta este o reacţie inflamatorie potenţial devastatoare în care celulele donatoare încep să atace corpul beneficiarului de transplant.
Primul pacient anunţat că s-a vindecat de HIV în urma unui transplant de celule stem, americanul Timothy Ray Brown a murit la 54 de ani, în septembrie 2020, după ce leucemia sa a recidivat.
„Pacienta din NY“ este a doua persoană cu HIV care a primit un transplant de „cordon haplo“ cu speranţa că se va vindeca de acest virus. Prima persoană care a primit un astfel de transplant a murit de cancer la scurt timp după tratamentul din 2013.
„Pacienta din NY“, este „asimptomatică şi sănătoasă“, a declarat dr. Bryson la conferinţa de presă de ieri. „Se bucură de viaţa“.
