Pacienţii cu diabet care întârzie tratamentul pentru hipertensiune au riscuri mai mari de AVC şi infarct

Pacienţii cu diabet care întârzie tratamentul pentru hipertensiune au riscuri mai mari de AVC şi infarct

Pacienţii cu diabet care întârzie tratamentul pentru hipertensiune au riscuri mai mari de a suferi accident vascular cerebral (AVC) sau infarct miocardic comparativ cu cei care îşi ţin sub control presiunea sângelui, arată un nou studiu realizat de cercetători din Statele Unite.

Cercetătorii au analizat date privind 43.986 pacienţi cu diabet care au început tratamentul pentru hipertensiune între 2002 şi 2007.

Dintre persoanele analizate, cele care au aşteptat până ce tensiunea arterială a atins un nivel mai ridicat pentru a începe tratamentul au înregistrat riscuri mai mari cu 10% de a suferi un AVC sau un infarct comparativ cu pacienţii care au început imediat tratamentul atunci când nivelul tensiunii a depăşit nivelul normal.

“Hipertensiunea reprezintă un factor de risc pentru boala cardiovasculară aterosclerotică, inclusiv pentru boala arterială coronariană, infarct miocardic şi AVC. Diabetul reprezintă, de asemenea, un factor de risc pentru aceleaşi afecţiuni”, a explicat dr. Sridharan Raghavan, de la Universitatea Colorado, citat de Reuters.

“Reducerea presiunii sângelui la pacienţii cu doabet şi cu hipertensiune poate limita riscul de boală cardiovasculară aterosclerotică”, a completat cercetătorul.

Medicii recomandă pacienţilor cu diabet să înceapă tratamentul pentru hipertensiune la un prag mai scăzut al presiunii comparativ cu persoanele cu risc mai scăzut de boală cardiovasculare.

Totuşi, recomandările diferă în privinţa nivelului presiunii dce la care ar trebui început tratamentul. Astfel, American Heart Association şi American College of Cardiology recomandă ca pacienţii cu diabet să înceapă tratamentul atunci când presiunea sistolică a sângelui depăşeşte 130 mmHg, ţinta fiind readucerea presiunii sub acest nivel.

În schimb, American Diabetes Association recomandă pacienţilor cu diabet să înceapă tratamentul la un nivel al presiunii sistolice de 140 mmHg.

Însă noul studiu, prezentat recent în publicaţia Diabetes Care, sugerează că pacienţii care încep tratamentul atunci când presiunea sistolică depăşeşte 130 mmHg au riscuri mai mici de AVC şi infarct comparativ cu pacienţii care încep tratamentul la 140 mmHg.

viewscnt