Peste 12.500 de proceduri de fertilizare în vitro pot fi decontate prin Programul Naţional de Fertilizare

Peste 12.500 de proceduri de fertilizare în vitro pot fi decontate prin Programul Naţional de Fertilizare

Cuplurile din România care se confruntă cu infertilitatea pot beneficia de Programul Naţional de Fertilizare 2022-2023, demarat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. ,,Peste 12.500 de proceduri de fertilizare in vitro vor fi decontate, conform bugetului şi sperăm că la mijlocul anului vom mai beneficia de suplimentare la rectificarea bugetară, în funcţie de decontările făcute”, a precizat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prezentă la conferinţa de lansare a celei de-a doua ediţii a ,,Primului studiu de analiză a problemelor de infertilitate din România”, organizată de Asociaţia pentru Reproducere Umană din România (ARUR).

Studiul privind infertilitatea în România, aflat la a doua ediţie, şi la o distanţă de 5 ani, faţă de prima ediţie, a reliefat că 46% dintre cuplurile care nu pot obţine o sarcină au mers la medicul specialist în infertilitate. Este un procent în creştere faţă de acum 5 ani, când doar 38% mergeau la medicul specialist. Vestea bună este că o treime din cupluri a obţinut o sarcină în mai puţin de 1 an după tratamentele de infertilitate.

Începând cu 5 decembrie 2022, de la începutul Programului, au sosit pe adresa Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse 11.000 de solicitări şi că ele continuă să sosească.

,,Din dosarele analizate, 3.000 de dosare sunt eligibile, avem deja 1.000 de contracte semnate. Nu am declarat neeligibile dosarele incomplete, ci am cerut completări. Vom lansa curând şi o platformă, pentru a uşura tot procesul şi suntem în permanenţă deschişi la îmbunătăţiri, pentru că avem dorinţa reală de a face lucrurile bine,” a declarat Gabriela Firea.

În momentul de faţă la Minister sunt trei comisii care să analizeze în paralel dosarele. În opinia ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, acest proiect trebuie să aibă continuitate mulţi ani de acum încolo.

,,Este necesar ca acest Program să continue, mai ales având în vedere datele demografice cu care ne confruntăm. Infertilitatea rămâne o problema reală şi eu nu văd ca cineva să îşi dorească să închidă acest program”, a asigurat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Programul prevede decontarea procedurilor în limita a 3000 de euro per cuplu. Pot fi făcute până la 3 proceduri de fertilizare in vitro, sunt incluse şi femeile cu vârsta până la 45 ani, de asemenea şi femeile singure, necăsătorite.

,,Nu e un impediment pentru o femeie singură sau o doamnă care are partener de viaţă şi nu soţ să acceseze programul. Nu ne priveşte. Pe noi ne priveşte doar să decontăm procedurile de fertilizare”, a mărturisit ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

 ,,Nimeni nu-ţi dă garanţii că după primul FIV apare sarcina. Am cunoscut foarte multe femei care au făcut împrumuturi financiare să poată face tratamente de infertilitate”, a spus Gabriela Firea, mama a trei copii, din care unul adus pe lume cu ajutorul FIV.

,,Programul Naţional de Fertilizare este un program mult îmbunătăţit şi accesibil oricui, dar oamenii trebuie să ştie cui să i se adreseze. În plus, programul ajută şi în prevenţie, fiindcă poate fi congelat material genetic”, a explicat dr. Andreas Vythoulkas, director executiv ARUR şi medic specializat în infertilitate.

viewscnt