Peste 125.000 de cadre medicale din România, vaccinate împotriva Covid-19

Peste 125.000 de cadre medicale din România, vaccinate împotriva Covid-19

Peste 125.000 de persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în primele 16 zile de la debutul campaniei de imunizare împotriva Covid-19 din România, după ce în ultima zi 16.896 de angajaţi din sănătate au primit prima doză de vaccin Pfizer/BioNTech, potrivit Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV). Până acum au fost raportate 428 de cazuri de reacţii adverse.

Imunizarea împotriva Covid-19 a demarat în 27 decembrie în România, ca şi în celelalte state din Uniunea Europeană, cu vaccinul produs de companiile Pfizer şi BioNTech, singurul care a primit autorizaţie de punere pe piaţă (APP) condiţionată în UE.

Astfel, în 16 zile au fost vaccinate 125.190 de persoane.

Potrivit CNCAV, 428 cazuri de reacţii adverse “comune şi minore” au fost semnalată până acum (173 reacţii locale cu durere la locul injectării şi 255 reacţii generale – febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie). Pentru alte 2 reacţii se fac în continuare investigaţii.

Vaccinarea a demarat după ce România a primit în 25 decembrie primele 10.000 de doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech, primul şi singurul care a primit autorizaţie de punere pe piaţă (APP) în Uniunea Europeană.

Dozele de vaccin din prima tranşă au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta cu Covid-19.

Ulterior, România a primit alte circa 140.000 de doze din vaccinul de la Pfizer/BioNTech înainte de finalul anului trecut, iar două tranşe de câte 150.000 de doze au fost livrate anul acesta – circa 450.000 de doze în total. România are asigurate circa 8,5 milioane de doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech.

Al doilea vaccin împotriva Covid-19 – cel dezvoltat de compania Moderna – a fost aprobat miercuri de către Comisia Europeană, iar România va începe să primească doze şi din acest vaccin în această săptămână.

În prima etapă sunt vaccinaţi în România angajaţii din domeniul sănătăţii. Etapa a doua vizează imunizarea populaţiei cu grad ridicat de risc (pacienţi cronici, persoane în vârstă) şi a lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale, şi ar putea demara după 15 ianuarie.

În etapa a treia de vaccinare este inclusă populaţia generală cu vârsta de cel puţin 16 ani. Această etapă ar putea demara în luna aprilie.

viewscnt