Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi preţurile maximale ale medicamentelor discutate la Ministerul Sănătăţii

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi preţurile maximale ale medicamentelor discutate la Ministerul Sănătăţii

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii va susţine astăzi, începând cu ora 14.00, o conferinţă de presă, la sediul Ministerului Sănătăţii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). O oră mai târziu la sediul instituţiei va avea loc şi dezbaterea publică referitoare la proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 368/2017.      

Sistemul de sănătate din România are acces la aproape 5 miliarde euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi fonduri de coeziune în acest deceniu. România va primi în total 31,5 miliarde euro din partea politicii de coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia pentru promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a regiunilor sale, precum şi a tranziţiei sale verzi şi digitale.

În urmă cu câteva zile, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a sesizat Ministerul Sănătăţii şi pe premierul Nicolae Ciucă pentru faptul că medicii de familie sunt împiedicaţi să acceseze fondurile europene din PNRR, prin discriminarea introdusă prin instrucţiunea nr. 1 publicată în 28 iulie 2022.

,,Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a luat la cunoştinţă cu suprindere despre intrucţiunea nr. 1/28.07.2022 privind clarificarea modului de derulare a proiectelor în cadrul Investiţiei specifice: I1.1: Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală din PNRR, înregistrată cu nr. Ministerul Sănătăţii cabinet ministru 13008/28.07.2022 şi publicată pe siteul MS.gov.ro. Conform instrucţiunii menţionate, înţelegem că Ministerul Sănătăţii discriminează şi limitează accesul medicilor de familie la fondurile europene nerambursabile din PNRR, inclusiv pe criterii de vârstă, interzicând transmiterea praxisului până la data de 30 iunie 2026, deşi transmiterea praxisului este reglementată juridic de peste 15 ani prin Legea reformei în sănătate nr. 95/2006 şi ordinului ministrului sănătăţii nr. 1322/2006”, au arătat reprezentanţii Federaţiei Naţionaeă a Patronatelor Medicilor de Familie într-o sesizare.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii va face declaraţii de presă astăzi la ora 14.00, pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Tot astăzi, este anunţată de către Ministerul Sănătăţii dezbaterea publică în sistem de videoconferinţă începând cu ora 15.00, care va avea ca temă: proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 368/2017.

viewscnt