Problemele de vedere ar putea semnaliza un infarct sau AVC

Problemele de vedere ar putea semnaliza un infarct sau AVC

Problemele de vedere ar putea fi semnalele de avertizare pentru un viitor infarct sau AVC.

O boală comună de ochi care poate duce la orbire ar putea fi un semn de avertizare pentru un viitor infarct miocardic sau AVC, arată un nou studiu.

Cercetătorii de la facultatea de medicină Icahn, din New York, au descoperit într-un nou studiu că persoanele cu o formă de degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV/AMD) au mai multe şanse de a dezvolta boli cardiovasculare.

Descoperirea oferă speranţă că medicii ar putea creea programe de screening pentru problemele cardiace.

„Pentru prima dată, am reuşit să conectăm aceste boli cardiovasculare specifice cu risc ridicat la o formă specifică de DMLV, cea cu depozite subretiniene de drusen (SDD)”, explică autorul principal, dr. R. Theodore Smith, profesor. oftalmologie la Mount Sinai, într-un comunicat de presă.

Acumularile de drusen reprezintă mici depuneri galbene de proteine grase (lipide), care se acumulează sub retina. Aceste depozite de lipide grase se formează sub celulele retinei sensibile la lumină din partea din spate a ochiului. Drept urmare, pot duce la pierderea vederii. Detectarea lor este dificilă, necesitând scanări imagistice de înaltă tehnologie.

Conform autorilor, acest studiu reprezintă prima legătură puternică între cauza principală de orbire, DMLV şi bolile de inimă, principala cauză de deces la nivel mondial.

Oamenii de ştiinţă au găsit dovezi puternice pentru ceea ce se întâmplă de fapt. „Aportul de sânge a ochiului este direct diminuat de aceste boli, fie de leziuni cardiace care diminuează aportul de sânge în întregul corp, fie de la o arteră carotidă blocată care împiedică direct fluxul de sânge către ochi”, explică dr. Smith.

Pierderea vederii poate apărea din cauza circulaţiei proaste ca urmare a bolilor de inimă, putând fi o manifestare a unei afecţiuni vasculare subiacente, spun autorii studiului. Descoperirile au implicaţii importante pentru sănătatea publică, şi ar putea duce la crearea unor programe de screening la scară largă – care să includă examinările oculare.

„O aprovizionare slabă cu sânge poate provoca daune oricărei părţi a corpului şi, cu aceste boli specifice, retina distrusă şi SDD-urile rămase reprezintă acele daune. Leziunile retiniene înseamnă pierderea vederii şi pot duce la orbire”, adaugă medicul.

Studiul din revista BMJ Open Ophthalmology este primul care identifică bolile cardiovasculare cu risc ridicat legate de tulburarea oculară.

DMLV este cauza principală a orbirii la persoanele de peste 65 de ani, şi rezultă din deteriorarea zonei centrale a retinei, numită macula, care este responsabilă pentru citire şi conducerea vederii.

SDD-urile conţin colesterol şi se formează deasupra unei părţi a retinei denumită epiteliu pigmentar retinian (RPE).

În prezent, nu există niciun tratament cunoscut pentru SDD.

Analiza a 200 de pacienţi cu DMLV, cu boli cardiovasculare severe şi AVC a constatat că aceştia au şanse de nouă ori mai mari de a avea SDD.

„Această lucrare demonstrează faptul că oftalmologii ar putea fi primii care pot detecta boli sistemice, în special la pacienţii asimptomatici”, spune unul dintre cercetătorii studiului, dr.Richard Rosen, şeful Retina Service pentru sistemul de sănătate din cadrul Centrului medical Mount Sinai.

„Detectarea SDD în retină ar trebui să declanşeze investigaţii medicale suplimentare către furnizorul de îngrijire primară al individului, mai ales dacă anterior nu a fost văzut de niciun cardiolog. Ar putea preveni un eveniment cardiac care pune viaţa în pericol”, subliniază medicul.

Estimările arată că aproape 20 de milioane de americani trăiesc cu o formă de degenerescenţă maculară legată de vârstă, în tiomp ce bolile cardiovasculare reprezintă cauza de deces numărul unu la nivel mondial.

„Ar trebui să ne concentrăm, de asemenea, pe definirea severităţii bolii prin imagistica vasculară în clinicile de cardiologie şi neurologie şi să evaluăm impactul acestora asupra DMLV şi SDD prin examinările imagistice ale retinei. În acest fel, putem afla ce pacienţi cu probleme vasculare ar trebui îndrumaţi pentru detectarea şi prevenirea bolilor care duc la pierderea vederii”, concluzionează autorii studiului.

viewscnt