Umărul este cea mai mobilă articulaţie a corpului şi asigură mişcări complexe. Traumatismele, afecţiunile degenerative şi, mai rar, tumorile pot afecta umărul, provocând durere, mobilitate redusă, inflamaţie şi alte simptome. În lipsa tratamentului adecvat, recuperarea funcţionalităţii articulaţiei devine foarte dificilă sau chiar imposibilă. Deseori, pentru tratamentul afecţiunilor umărului este nevoie de intervenţii chirurgicale. Din fericire, evoluţia tehnologiei medicale permite, în multe cazuri, realizarea de operaţii minim invazive.
La Secţia de Ortopedie şi traumatologie a Spitalului Clinic SANADOR, pacienţii beneficiază de servicii medicale complete pentru diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor umărului. Medicii au experienţă vastă şi pregătire înaltă în diagnosticarea şi tratamentul acestora, iar echipamentele de top contribuie la realizarea de proceduri complexe, cu rezultate excelente.
Afecţiuni ale umărului care se tratează chirurgical
Pentru problemele umărului care nu se pot rezolva prin tratament conservator, chirurgia este, de cele mai multe ori, singura formă de terapie care ajută. Articulaţia umărului este complexă, din structura ei făcând parte 3 oase: clavicula, scapula şi humerusul, care sunt susţinute de muşchi şi ligamente. În general, intervenţiile chirurgicale la nivelul umărului au ca scop repararea sau înlocuirea cartilajelor, tendoanelor, muşchilor, articulaţiilor şi ligamentelor.
Leziunile coafei rotatorii sunt frecvente şi cauzează dureri. Coafa rotatorie este formată din 4 muşchi ale căror tendoane se ataşează humerusului printr-un tendon comun. De asemenea, între tendoanele muşchilor cofei rotatorii există un sac cu lichid, numit bursă subacromială, care permite mişcarea uşoară a tendoanelor. Medicii recomandă intervenţia chirurgicală când unul dintre tendoane este rupt şi, de obicei, metoda aleasă este artroscopia. Chirurgia deschisă este preferată pentru leziuni foarte mari sau când este nevoie de o formă de reconstrucţie, ca transferul de tendon.
Tratamentul chirurgical se recomandă şi pentru îndepărtarea osteofitelor, asociate, de cele mai multe ori, proceselor degenerative, precum şi în unele cazuri de tendinită calcificantă a umărului. Instabilitatea articulaţiei umărului este o afecţiune care se poate trata chirurgical, dacă altfel nu se obţin rezultate. Leziunile de biceps care au ca rezultat ruperea unui tendon necesită, de asemenea, intervenţie chirurgicală.
Leziunile de labrum, cartilajul moale circular care înconjoară articulaţia umărului, se tratează, în unele cazuri severe, chirurgical. Labrumul este repoziţionat şi sudat la marginea cartilaginoasă, de obicei artroscopic. În cazul fracturilor la nivelul umărului, intervenţia chirurgicală este necesară pentru repoziţionarea şi fixarea fragmentelor osoase.
Medicii ortopezi ai Spitalului Clinic SANADOR tratează o gamă largă de afecţiuni ortopedice, iar tratamentul chirurgical, prin abord artroscopic sau deschis, este realizat în blocuri operatorii moderne, utilate complet, după cele mai noi standarde internaţionale. Pacienţii sunt îngrijiţi cu atenţie de o echipă medicală supraspecializată, care utilizează investigaţii şi proceduri avansate, astfel încât evoluţia lor să fie foarte bună şi actul medical să se desfăşoare în condiţii de siguranţă maximă.
Artroscopia, procedură diagnostică şi terapeutică minim-invazivă, cu beneficii importante
Artroscopia reprezintă o procedură de diagnosticare şi tratament prin care se poate vizualiza interiorul unei articulaţii. Este indicată în afecţiunile articulaţiilor mari, ca genunchiul, mâna, umărul, cotul, glezna şi articulaţia şoldului. Intervenţia artroscopică permite inspectarea articulaţiei în detaliu, cu ajutorul unei camere, care se introduce prin incizii mici. De asemenea, cu ajutorul unor instrumente chirurgicale de mici dimensiuni, se poate interveni pentru tratamentul articulaţiei. Artroscopia este minim invazivă, inciziile reduse şi fineţea instrumentelor afectând ţesuturile mult mai puţin decât instrumentele şi procedurile chirurgicale clasice. Astfel, sângerarea şi durerea sunt reduse, iar pacientul se recuperează rapid, cu risc redus de complicaţii. În plus, cicatricile rezultate sunt de mici dimensiuni. Artroscopia are avantaje semnificative şi pentru chirurg, pentru că precizia diagnosticului este crescută, iar intervenţiile se desfăşoară mai rapid şi mai sigur, cu incizii milimetrice.
Artroscopia este, în prezent, prima alegere pentru tratamentul leziunilor de labrum şi ale cofei rotatorii, dar şi în multe cazuri de leziuni alte tendonului lung al bicepsului, osteofitoză, tendinită a umărului, instabilitate a articulaţiei umărului, luxaţii recurente şi osteoartrită. Înainte de procedură, se efectuează investigaţii imagistice, ca radiografia, ecografia şi examenul RMN, precum şi alte analize şi investigaţii realizate de un medic specializat în anestezie şi terapie intensivă. Astroscopia se efectuează sub anestezie locală, regională sau generală, în funcţie de amploarea intervenţiei la umăr.
La Spitalul Clinic SANADOR, medicii realizează multe intervenţii artroscopice la umăr şi la nivelul genunchiului, dar şi a celorlalte articulaţii, pentru un număr mare de afecţiuni. Pacientul este investigat atent înainte de procedură, iar tratamentul chirurgical este ales atunci când este necesar. Artroscopia se desfăşoară rapid şi are rezultate foarte bune, iar în multe cazuri pacientul merge acasă în aceeaşi zi.
La SANADOR se efectuează şi artroplastia de umăr, procedură prin care se introduce o proteză la nivelul articulaţiei. Protezarea umărului este necesară în cazuri de artroză, când procesul degenerativ face imposibilă recuperarea funcţionalităţii articulaţiei, în cazuri de fracturi cominutive şi în cazuri de leziuni ale tendoanelor coafei rotatorii în care tendoanele sunt prea afectate pentru a susţine mişcarea articulaţiei. Intervenţia se desfăşoară sub anestezie generală, după o planificare atentă.
Recuperarea după chirurgia umărului
Intervenţiile chirurgicale realizate artroscopic sunt minim invazive, astfel că pacienţii se recuperează rapid. În cazul intervenţiilor chirurgicale deschise, recuperarea este mai lungă. Este important ca pacientul să urmeze recomandările medicilor legate de îngrijirea şi protejarea articulaţiei şi să nu reia activităţile solicitante prea devreme. Pe de altă parte, refacerea mobilităţii şi forţei nu trebuie ignorată, fiind recomandat un program de medicină fizică şi reabilitare stabilit de specialişti.
La SANADOR, echipa medicală asigură îngrijire postoperatorie atentă, în cele mai bune condiţii de siguranţă şi confort. Pacienţii primesc recomandări pentru a se recupera optim după externare şi sunt monitorizaţi cu regularitate, prin intermediul unor consultaţii şi investigaţii complete. SANADOR deţine şi o bază de recuperare modernă, cu dotări de ultimă generaţie, unde persoanele operate la umăr se pot recupera după programe personalizate, stabilite de profesionişti.