Proceduri diagnostice şi terapeutice prin endoscopie intervenţională

Proceduri diagnostice şi terapeutice prin endoscopie intervenţională

Endoscopia intervenţională grupează o serie de proceduri minim invazive care utilizează sisteme endoscopice pentru tratamentul non-chirurgical al unor patologii gastrointestinale. Endoscopia intervenţională are aplicaţii în tratamentul unei game largi de boli gastrointestinale: afecţiuni ale esofagului (acalazia cardiei, esofag Barrett, cancer esofagian, varice esofagiene), patologia vezicii biliare (calculi biliari, colangite, tumori ale vezicii biliare), bolile stomacului (cancer gastric, hemoragii digestive superioare), bolile pancreasului (pancreatită acută şi cronică, chisturi de pancreas, cancere pancreatice) şi nu numai.

În comparaţie cu intervenţiile chirurgicale, endoscopia intervenţională prezintă riscuri scăzute de complicaţii, costuri reduse şi are avantajul unei recuperări rapide.

Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă

Una dintre cele mai specializate proceduri efectuate cu ajutorul endoscopiei intervenţionale este Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP). Este o procedură care îmbină endoscopia şi radiologia. Prin intermediul endoscopului, medicul vizualizează interiorul stomacului şi al duodenului şi injectează o substanţă de contrast în canaliculele arborelui biliar şi în ductul pancreatic, obţinând o imagine radiologică precisă şi de calitate a structurilor anatomice explorate. Procedura se efectuează cu endoscopul cu vedere laterală, cu ajutorul căruia se pătrunde în tractul digestiv superior până la nivelul duodenului. La acest nivel, în funcţie de afecţiunea pacientului, medicul efectuează procedura terapeutică efectivă: extracţia de calculi coledocieni, dilataţia canalului coledoc, montarea de stenturi biliare etc.

La Spitalul Clinic SANADOR, colangiopancreatografia endoscopică retrogradă este efectuată de o echipă de medici gastroenterologi specializaţi, cu experienţă vastă şi înaltă calificare. Echipa este condusă de Conf. Dr. Gabriel Constantinescu, medic primar Medicină Internă, medic primar Gastroenterologie, cu o vastă experienţă pentru o astfel de intervenţii.

Departamentul de Endoscopie intervenţională dispune de tehnologie endoscopică de ultimă generaţie şi condiţii de înaltă calitate în vederea desfăşurării actului medical în deplină siguranţă pentru pacient.

Indicaţiile colangiopancreatografiei endoscopice retrograde. ERCP se poate utiliza pentru tratamentul curativ sau paliativ al unor afecţiuni din sfera bilio-pancreatică:

  • calculi la nivelul căilor biliare;
  • stenoze de căi biliare;
  • chisturi/pseudochisturi pancreatice;
  • complicaţiile unor tumori pancreatice sau ale unor colangiocarcinoame (tumorile căilor biliare);
  • compresii extrinseci la nivelul canalului coledoc.

Indicaţiile ERCP în scop diagnostic:

  • icter mecanic obstructiv – cauzat de litiaza coledociană, stricturi de căi biliare sau suspiciuni de tumori de căi biliare, leziuni de căi biliare în urma unui traumatism sau de natură iatrogenă;
  • pancreatite acute/cronice de cauză litiazică;
  • tumori pancreatice ce cauzează obstrucţie biliară şi icter.

Indicaţiile ERCP în scop terapeutic:

  • sfincterotomia endoscopică a sfincterului Oddi;
  • extragerea calculilor biliari sau a altor resturi biliare;
  • introducerea unui stent prin papila duodenală majoră şi ampula lui Vater în canalul biliar comun şi/sau canalul pancreatic;
  • dilatarea stricturilor (colangită sclerozantă primară, stricturi anastomotice după transplant hepatic etc.).

Printre contraindicaţiile acestei proceduri se numără: alergie la substanţa de contrast, tulburări de coagulare, pancreatita acută (exceptând cazurile în care bilirubina are valori persistent crescute sau este în continuă creştere, sugerând o obstrucţie continuă), infarct miocardic recent sau embolie pulmonară, alte patologii grave.

Post-procedural, în rare cazuri (rată globală de 5–10%), pot apărea o serie de complicaţii, de cele mai multe ori corectabile prin tratament conservator: sângerare la nivelul papilei duodenale, infecţii la nivelul căilor biliare, reacţii pancreatice (pancreatite post-ERCP), perforaţii digestive. Riscul de complicaţii este dictat de complexitatea intervenţiei şi de statusul biologic al pacientului.

Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă se efectuează cu sedarea pacientului şi poate dura până la 60 de minute.

Gamă largă de proceduri minim-invazive

Prin endoscopie intervenţională, se pot realiza numeroase tipuri de proceduri.

Montarea de stenturi esofagiene expandabile este destinată paliaţiei disfagiei (imposibilitatea de a înghiţi) în cancerele esofagiene sau mediastinale, ce împiedică alimentarea pe cale naturală. Montarea stenturilor esofagiene se adresează cu preponderenţă cancerului esofagian lipsit de soluţie chirurgicală. Pe lângă malignităţile obstructive, stentarea esofagiană este eficientă şi în suprimarea fistulelor eso-bronşice sau eso-traheale, precum şi în stenozele de natură benignă (în urma unei esofagite de reflux severe).

Stentarea esofagului este o tehnică simplă şi eficientă, cu complicaţii minime în cazul obstrucţiei esofagului mediu. Stentarea pentru malignităţile esofagiene înalte sau esocardiale generează complicaţii şi presupune o tehnică a plasării foarte precisă. La Spitalul Clinic SANADOR, această procedură este realizată de medici gastroenterologi supraspecializaţi în endoscopie intervenţională, cu experienţă vastă şi care dispun de tehnologie endoscopică de performanţă.

Ligatura varicelor esofagiene. Varicele esofagiene sunt dilataţii patologice ale venelor situate în esofagul inferior ca urmare a unor boli cu afectare hepatică ce cauzează hipertensiune portală (ciroză hepatică, tumori ce comprimă vascularizaţia hepatică etc.). Această procedură are ca scop prevenirea primului episod de sângerare de la nivelul varicelor esofagiene. Ligatura se efectuează în timpul unui episod de hemoragie digestivă superioară de la nivel variceal şi are caracter de urgenţă medicală, însă se poate efectua profilactic cu scop de prevenire a sângerării, tot cu ajutorul endoscopiei intervenţionale.

Hemostaza endoscopică. Procedurile endoscopice intervenţionale pentru hemostaza sângerărilor de la nivelul tractului digestiv superior sunt adresate atât hemoragiilor de cauză variceală, cât şi celor non-variceale. Cea mai frecventă sângerare digestivă este cea de tip ulceros. Prin endoscopia intervenţională superioară se realizează hemostaza (oprirea sângerării) cu ajutorul injectării soluţiilor hemostatice, prin electrocoagulare sau prin hemoclipare. Scopul hemostazei endoscopice este simplificarea tratamentului unei afecţiuni grave cu caracter de urgenţă, care tradiţional avea exclusiv indicaţie chirurgicală de urgenţă. Cu ajutorul hemostazei endoscopice prin endoscopia intervenţională se poate evita intervenţia chirurgicală de urgenţă.

viewscnt