Prof. dr. Mihai Berteanu: Reabilitarea Medicală să fie inclusă în Strategia Naţională de Sănătate 2022-2030

Prof. dr. Mihai Berteanu: Reabilitarea Medicală să fie inclusă în Strategia Naţională de Sănătate 2022-2030

În România sunt peste 1500 specialişti în medicină fizică şi de reabilitare şi peste 350 de rezidenţi în pregătire. Peste 700 de medici au participat în perioada 13-15 octombrie, la cel de-al 45-lea Congres Naţional Anual de Reabilitare Medicală, unde pe lângă lucrările ştiinţifice prezentate de cei mai buni specialişti din ţară în reabilitare şi din străinătate, au putut vedea şi testa cele mai noi tehnologii din domeniu.

Congresul, creditat de CMR cu 18 puncte EMC, s-a bucurat şi de prezenţa oficialităţilor de la cel mai înalt nivel, fiind un congres aniversar, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Reabilitare Medicală. „După reanimare, trebuie să urmeze reabilitarea medicală, pentru binele pacientului!” a fost deviza sub care s-a desfăşurat evenimentul, organizatorii dorind să sublinieze că reabilitarea medicală este absolut obligatorie pentru reintegrarea pacientului în familie şi în societate

„Orice afecţiune cronică sau accident sever duce la pierderea unor abilităţi, ceea ce determină un grad mai mare sau mai mic de dizabilitate; pe cale de consecinţă, intervenţia de a REabilita persoana este nu numai logică, ci este o necesitate şi nu în ultimul rând un drept al persoanei – conform OMS şi Convenţiei ONU a Drepturilor Oamenilor cu Dizabilităţi. Reabilitarea va ajuta persoana să ducă o viaţă independentă, să se reintegreze în familie şi în societate şi să se bucure de o calitate bună a vieţii. Din acest motiv, am propus ca Reabilitarea Medicală să fie inclusă în Strategia Naţională de Sănătate 2022-2030”, a precizat Prof. Univ. Dr. Mihai Berteanu, preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Medicală.

De altfel, Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilierul prezidenţial, prezentă la eveniment a menţionat creşterea la nivel mondial a nevoii de reabilitare şi ritmul accelerat al inovării digitale ce a permis accesul pacienţilor la servicii de calitate. Consecvenţa este determinantă pentru atingerea obiectivelor, de aceea este necesară o colaborare cât mai bună a tuturor celor implicaţi în acest proces.

„În contextul îmbătrânirii populaţiei, unul dintre principalele noastre obiective este dezvoltarea domeniului de recuperare medicală. Acest lucru se poate face printr-o colaborare integrată şi prin utilizarea celor mai noi tehnologii minim invazive pentru o reinserţie în familie şi în societate cât mai rapide. Această specialitate va întregi actul curativ al celorlalte specialităţi. Am mare încredere în specialiştii noştri din acest domeniu, de aceea am regândit valoarea contractelor şi a pachetelor disponibile cetăţenilor începând cu anul 2023 şi translatarea serviciilor de specialitate a venit ca un lucru firesc”, a declarat  Conf. Univ. Dr. Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Din luna iunie a acestui an, Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM) a anunţat că pacienţii cu dizabilităţi din România au acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală, decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„Noutatea care ne bucură este că din martie, decontarea serviciilor medicale în ambulatoriul de specialitate Medicină Fizică şi de Reabilitare se face prin plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte, la fel ca la celelalte specialităţi clinice, şi nu prin tarif pe serviciu medical exprimat în lei, la valori mult mai mici faţă de alte specialităţi şi care permitea tratarea unui număr redus de pacienţi în fiecare lună”, a afirmat atunci conf. univ. dr. Adrian-Costin Bighea, actual trezorier şi fost preşedinte al SRRM.

Medicina Fizică şi de Reabilitare este specialitatea ce se ocupă cu prevenţia, diagnosticul, tratamentul şi managementul reabilitării persoanelor cu dizabilităţi. Scopul ei este să amelioreze calitatea vieţii şi să redea funcţionalitatea pacienţilor. Nu sunt puţine afecţiunile generatoare de dizabilitate, de la cele cronice (neurologice, ortopedice, respiratorii, reumatologice, cardio-vasculare, oncologice etc.) până la cele post-traumatice (osteo-articulare, ale sistemului nervos etc.), arsuri, postCOVID etc.

Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii, prezent la eveniment a subliniat importanţa continuităţii în gândire şi acţiune, iar cei 100 de ani ai Societăţii Române de Reabilitare Medicală sunt o dovadă în acest sens: „Este impresionantă evoluţia tehnologiei şi este esenţial să integrăm cât mai rapid cele mai noi şi inovatoare descoperiri în actul medical. Printr-o abordare integrativă şi o colaborare interdisciplinară, putem reda independenţa oamenilor şi îi putem sprijini în efortul lor de reintegrare socio-profesională.”

Dacă în urmă cu un secol elementul terapeutic principal îl constituiau factorii naturali existenţi în staţiunile balneare: nămolul, climatul, mofetele, apele minerale, astăzi, aceşti factori naturali au început să fie consideraţi soluţii complementare la principalele metode de reabilitare: medicamente inovative, intervenţii minim-invazive, mijloace de investigaţie sofisticate, dispozitive robotizate, exoscheleţi, dispozitive cu realitate augumentată şi virtuală.

„Medicina de prevenţie are un rol definitoriu în societate, de aceea dezvoltarea ei este un lucru absolut obligatoriu. La începutul secolului, progresul tehnologic era imposibil de prevăzut, dar iată că în prezent avem acces la invenţii şi tehnologii care ne ajută să redăm independenţa pacienţilor şi posibilitatea unei reintegrări socio-profesionale cât mai rapide. Datorită procesului de reabilitare, imposibilul poate deveni posibil. De aceea, trebuie să punem accentul pe un management eficient şi pe echipe multidisciplinare”, a afirmat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga - rector UMFCD.

viewscnt