Dermatita atopică este subdiagnosticată, deşi este o boală care îi copleşeşte pe pacienţii cu forme severe, astfel că tratamentul este esenţial pentru calitatea vieţii pacienţilor, a declarat prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru, şef al Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Spiridon” Iaşi, în cadrul emisiunii 360MEDICAL difuzate duminică la B1 TV.
Dermatita atopică este o boală cutanată inflamatorie, care se manifestă prin înroşirea pielii şi creează o senzaţie intensă de mâncărime.
Boala apare de obicei în prima parte a copilăriei, dar poate începe la toate grupele de vârstă. Afecţiunea poate aduce dificultăţi majore pacienţilor în viaţa de zi cu zi, de aceea diagnosticarea timpurie este importantă pentru calitatea vieţii.
“Consider că dermatita atopică este subdiagnosticată, deoarece simptomele bolii sunt destul de versatile, imitând alte afecţiuni dermatologice. Dermatita atopică se diagnostichează în primul rând clinic, pentru că în 80% din cazuri ea se manifestă la nivel cutanat, în prima copilărie” , a explicat prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru.
“Simptomul principal şi deranjant este pruritul, mâncărimea, care se accentuează la nivelul pieli în anumite condiţii, cu reacţii profund negative la nivelul calităţii vieţii în general. Alt semn foarte important la nivel cutanat este tegumentul uscat, fie în totalitate, fie în anumite zone topografice”, a completat medicul.
De asemenea, în anumite perioade de acutizare se adaugă alte semne şi simptome, precum înroşirea pielii sau apariţia de leziuni şi cruste. La forme mai severe, leziunile se transformă într-o piele uscată, ternă şi groasă, fără luciu.
Dermatita atopică, sau eczema, este asociată cu o variaţie a genei care afectează capacitatea pielii de a la reţine umezeala şi de a oferi protecţie faţă de bacterii, agenţi iritanţi sau alergeni. De aceea, principalul factor de risc pentru dermatita atopica este istoricul personal sau familial.
“Dacă în familie există diagnostic de certitudine de atopie, atunci probabilitatea unui diagnostic pozitiv este mult mai mare. Se spune că dacă un părinte este diagnosticat cu unul din semnele clinice ale dermatitei atopice, probabilitatea ca şi copilul să dezvolte dermatita atopică este de până la 50%. Dacă ambii părinţi au în antecedente fenomente de tip atopic – rinită, conjunctovită, astm -, riscul ca cei mici să dezvolte şi ei aceste sindroame este ridicat”, a arătat prof. Gheucă Solovăstru.
Atunci când debutează la vârste fragede, de 2-4 luni, primele semne sunt apariţia unor leziuni pe ambii obraji, simetrice faţă de centrul feţei. Ulterior, leziunile se extind, de obicei, pe alte părţi ale corpului, şi sunt întodeauna însoţite de mâncărime.
Experţii apreciază că între 10% şi 20% dintre copii şi între 1% şi 3% dintre adulţi suferă de această boală, iar prevalenţa este în creştere în ultimele decenii, fiind asociată cu industrializarea multor state în curs de dezvoltare.
“În mod caracteristic, dermatita atopică afectează prima copilărie, dar poate debuta la orice vârstă. 60% din cazurile de dermatită atopică debutează în primul an de viaţă şi până la 85% debutează până la vârsta de 5 ani”, a precizat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, în cadrul aceleiaşi emisiuni.
În România, între 3.000 şi 6.000 de persoane suferă de forme moderat-severe de dermatică atopică, estimează specialiştii. La aceşti pacienţi, impactul leziunilor este important, fiind de multe ori greu de suportat, iar tratamentul este esenţial pentru a menţine calitatea vieţii.
Dermatita atopică este de durată, având o evoluţie cronică şi tendinţa să reapară periodic. Afecţiunea poate fi însoţită de astm sau de febra fânului.
Chiar dacă boala nu poate fi eliminată complet, tratamentele şi măsurile de îngrijire pot ameliora mâncarimea şi preveni recidivele. Tratamentele actuale trebuie prescrise de medicii dermatologi în funcţie de gradul de severitate al bolii.
“Aş împărţi tratamentul pentru dermatita atopică în terapie de îngrijire, cu emolienţi şi asigurarea pielii curate, şi terapie medicamentoasă, absolut necesară atât formelor medii, cât şi formelor severe. Dacă terapia de îngrijire este apanajul educaţiei pacientului cu dermatită atopică, terapia medicamentoasă trebuie neapărat condusă de un medic specialist pentru că ea include corticoterapie pe termen lung, având în vedere că boala este cronică şi ondulantă, şi are efecte majore pe termen lung, mai ales dacă pacientul este tânăr”, a menţionat prof. Gheucă Solovăstru.
Astfel, atunci când terapia topică nu mai este suficientă, urmează o terapie sistemică, condusă de medicul specialist. În prezent există opţiuni de terapii biologice pentru formele severe de dermatită atopică, care pot duce la vindecarea leziunilor şi creşte semnificativ calitatea vieţii.
“Pacientul este copleşit pe de o parte de aspectul lui, pe de altă parte de simptomatologie şi de aplicarea tratamentului, care trebuie să fie continuu. De aceea, este o idee salvatoare posibilitatea unui tratament care să aducă un disconfort cât mai mic asupra calităţii vieţii pacientului, ca terapia să se administreze la un anumit interval de timp şi să poată exclude, pe cât se poate, terapia topică”, a mai spus medicul.
Totuşi, şi în acest caz rămân inflamaţii sistemice subcutanate care nu pot fi detectate clinic şi care pot genera revenirea leziunilor în lipsa tratamentului, spun specialiştii.
