Un pacient cu boală arterială periferică şi neuropatie diabetică trebuie văzut de un medic specialist la fiecare 3 luni, iar consultaţiile trebuie rambursate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), o astfel de măsură putând preveni dezvoltarea de ulceraţii atât de grave "încât piciorul este dincolo de posibilitatea de salvare", a declarat prof. univ. dr. Mihai Ionac, preşedintele Asociaţiei Române de Podiatrie, la evenimentul de lansare ”Stand up for your feet!”, o campanie de conştientizare a neuropatiei diabetice organizată de Wörwag Pharma România.
Medicul a vorbit despre ultimul ghid internaţional de prevenire a complicaţiilor la piciorul diabetic, care indică trei cauze principale ale acestora: neuropatia diabetică, boala arterială periferică şi deformarea (care apare cel mai adesea din cauza neuropatiei).
"Dacă un pacient va avea boala arterială periferică şi va avea neuropatie, atunci el ar trebui văzut de un specialist - medic de familie, diabetolog, chirurg vascular - o dată la trei luni", a explicat prof. Mihai Ionac.
Totuşi, acest efort al medicilor trebuie recompensat de casele de asigurări de sănătate, ceea ce ar stimula prevenţia.
"Aş propune ca Asociaţia Română de Podiatrie să solicite la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să fie rambursate aceste vizite. Cu siguranţă, în aceste condiţii, medicii diabetologi şi medicii de familie ar descălţa mai frecvent pacienţii şi am avea mai rar şansa să ajungem în faţa unor pacienţi cu răni, ulceraţii, infecţii uneori atât de grave încât piciorul este dincolo de posibilitatea de salvare", a afirmat prof. Ionac.
Medicul a subliniat că lumea medicală se concentrează pe neuropatie atunci când este vorba de piciorul diabetic, însă o cauză majoră a amputaţiilor este boala arterială periferică.
"Neuropatia este, într-adevăr, o complicaţie extrem de periculoasă a diabetului zaharat, pentru că îi fură pacientului posibilitatea de a simţi şi de a se apăra de răni la nivelul piciorului. Dar aceasta nu este singura cauză a piciorului diabetic şi nu este singurul motiv pentru care aceşti pacienţi ajung la amputaţie", a spus prof. Mihai Ionac.
"Celălalt motiv, la fel de important, în opinia mea - şi care, în literatura de specialitate, cauzează jumătate din numărul de amputaţii la pacienţii cu diabet -, este boala arterială periferică", a completat medicul.
Preşedintele Asociaţiei Române de Podiatrie a explicat pericolul acestei afecţiuni pentru pacienţii cu diabet zaharat.
"Boala arterială periferică înseamnă obstrucţia, înfundarea vaselor de sânge la nivelul membrelor inferioare. Pacienţii cu diabet au riscuri de 2-4 ori mai mari să facă boala arterială periferică decât o persoană fără diabet", a menţionat prof. Ionac.
"Al doilea lucru pe care eu îl observ cu mirare în mileniul III, în activitatea de consultaţie a pacienţilor, este că cel puţin 1 din 3 pacienţi nu ştie ce este hemoglobina glicozilată, 1 din 5 pacienţi nu şi-a făcut hemoglobina glicozilată în viaţa lui, medicul diabetolog nu i-a cerut-o, fiind ştiut că un nivel controlat al glicemiei scade cu cel puţin 30% rata de amputaţii, există studii în acest sens", a mai spus medicul.
Potrivit specialiştilor, un control glicemic riguros scade atât riscul de neuropatie diabetică, cât şi severitatea complicaţiei.