Un studiu realizat în premieră mondială de universitatea Monash, din Australia, a identificat o cale de regenerare a insulinei în celulele stem pancreatice, o descoperire majoră către noi terapii pentru tratarea diabetului de tip 1 şi 2.
Folosind celulele stem ale pancreasului unui donator cu diabet de tip 1, cercetătorii au reuşit să le reactiveze în mod eficient pentru a deveni producătoare de insulină şi asemănătoare, din punct de vedere funcţional, cu celulele beta-like, prin utilizarea unui medicament aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), dar care nu este autorizat în prezent pentru tratamentul diabetului zaharat.
Această nouă abordare ar permite ca celulele producătoare de insulină (celule beta), care sunt distruse la diabeticii de tip 1, să fie înlocuite cu celule noi, generatoare de insulină.
Pe măsură ce numărul cazurilor de diabet, la nivel mondial, se apropie de 500 de milioane, cercetătorii se luptă cu o rezervă limitată de tratamente cu eficacitate neclară.
„Considerăm cercetarea un pas important spre dezvoltarea de noi terapii”, a declarat expertul în diabet, profesorul Sam El-Osta, unul dintre autorii studiului.
Pentru a restabili producţia de insulină într-un pancreas deteriorat, cercetătorii au avut de depăşit o serie de provocări, întrucât pancreasul diabetic era adesea considerat prea deteriorat pentru a se vindeca.
Potrivit profesorului El-Osta, în momentul în care o persoană este diagnosticată cu diabet zaharat de tip 1, o mare parte din celulele beta pancreatice, care produc insulină, au fost distruse în totalitate.
Aceste studii arată că „pancreasul diabetic nu este incapabil să exprime insulină”. Progresele în genetica diabetului au produs o „mai mare cunoaştere şi, odată cu aceasta, o renaştere a interesului pentru dezvoltarea potenţialelor terapii”, a mai spus profesorul El-Osta.
„Pacienţii se bazează pe injecţii zilnice cu insulină pentru a înlocui ceea ce ar trebui să producă pancreasul. În prezent, singura terapie eficientă necesită un transplant de insule pancreatice şi, în timp ce acest lucru a îmbunătăţit rezultatele de sănătate pentru persoanele cu diabet zaharat, transplantul se bazează pe donatorii de organe, având, aşadar, o utilizare limitată pe scară largă”, a precizat profesorul El-Osta.
Dr. Keith Al-Hasani, expert în diabet şi co-autor al studiului a declarat la rândul său că pe măsură ce ne confruntăm cu o populaţie în curs de îmbătrânire la nivel global şi cu provocările creşterii numărului de persoane cu diabet de tip 2, care este puternic corelat cu creşterea obezităţii, nevoia de vindecare a diabetului devine din ce în ce mai urgentă.
„Mai este multă muncă pentru a defini proprietăţile acestor celule şi pentru a stabili protocoale care permit izolarea şi dezvoltarea lor. Cred că mai este mult până la o terapie totuşi, studiul reprezintă un pas important în acest parcurs pentru a concepe un tratament de durată care ar putea fi aplicabil la toate tipurile de diabet”, a precizat, dr. Al-Hasani.
Experţii în diabet, care au lucrat la acest studiu, au dezvoltat o metodă revoluţionară de regenerare a celulelor de insulină fără preocupările etice frecvent asociate cu utilizarea de celulele stem embrionare.
Concluziile au fost publicate vineri, în revista Nature, Signal Transduction şi Targeted Therapy.