Artroplastia, adică protezarea articulară, este procedura chirurgicală de înlocuire a unei articulaţii deteriorate cu una artificială, confecţionată din materiale biocompatibile şi foarte rezistente, pentru a înlătura durerea şi a restabili funcţionalitatea. Durerea articulară are cauze diverse şi se poate instala la orice vârstă, în urma unor traumatisme sau a suprasolicitării prin exerciţii fizice intense, dar cel mai frecvent este de origine inflamatorie sau degenerativă.
Pentru a preveni apariţia unor complicaţii, se recomandă pacienţilor cu dureri ale articulaţiilor mari prezentarea din timp la un consult de ortopedie, în vederea stabilirii diagnosticului corect şi a tratamentului potrivit. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii cu dureri articulare beneficiază de diagnostic imagistic avansat, de consultaţii realizate de medici ortopezi cu multă experienţă şi de tratamente ortopedice, chirurgicale şi de recuperare realizate cu multă empatie de profesionişti de succes.
Beneficiile artroplastiei
Principalul beneficiu al protezării articulare este că ajută pacienţii să se mişte din nou fără probleme, înlăturând durerea şi rigiditatea, recâştigându-şi autonomia şi independenţa. Astfel, după o protezare articulară, multe persoane vor putea participa din nou la activităţi de care se bucurau cândva. Calitatea vieţii se îmbunătăţeşte considerabil, iar pacienţii pot duce din nou un stil de viaţă activ.
În cazul persoanelor care au diverse afecţiuni asociate (diabet zaharat, hemofilie, boli autoimune de tipul lupusului eritematos sistemic), medicul ortoped trebuie informat în prealabil, pentru că aceste probleme de sănătate pot face recuperarea mai dificilă.
Protezarea genunchiului
Artroplastia de genunchi, o intervenţie chirurgicală practicată cel mai frecvent în gonartroza avansată, presupune înlocuirea suprafeţelor articulare degradate ale femurului şi tibiei cu o proteză care poate fi realizată din metal, ceramică sau plastic. Protezarea poate fi totală sau parţială (unicompartimentală), iar componentele protetice se vor fixa cu ciment acrilic (proteze cimentate) ori prin press fit (fixare prin apăsare, pentru protezele necimentate). În urma procedurii, noua articulaţie artificială creată va fi mobilă şi va funcţiona eficient, eliminând durerea.
Într-un timp relativ scurt după intervenţie, pacientul va reîncepe să meargă, asistat, cu cârje sau cadru, iar durerile postoperatorii vor fi controlate prin administrarea de analgezice. Ulterior, prin şedinţe de kinetoterapie, pacientul va fi ajutat să se recupereze cât mai repede, să-şi crească mobilitatea articulară şi tonusul muscular.
Artroplastia de şold
Artroplastia de şold poate fi efectuată la orice vârstă, în cazuri de fractură de col femural, coxartroză, dar şi în necroza aseptică a capului femural, în tumori şi în poliartrita reumatoidă. În principal, artroplastia este indicată în cazul rigidităţii şoldului, care limitează sever mişcările membrului inferior, în scopul eliminării durerii şi al restabilirii mobilităţii articulare. Practic, mulţumită acestei intervenţii, pacienţii trec rapid de la limitări severe ale mobilităţii, cu dureri greu de suportat, la o viaţă lipsită de durere, cu mobilitatea recâştigată.
În timpul intervenţiei chirurgicale, chirurgul ortoped îndepărtează zonele degradate ale articulaţiei coxofemurale – atât capul femurului, cât şi cavitatea cotiloidă aparţinând osului bazinului – şi le înlocuieşte cu o proteză de şold.
Artroplastia de umăr
Articulaţia umărului este una complexă, cea mai mobilă articulaţie a corpului uman. În cazul artrozei de umăr, în fracturile în care nu se poate obţine refacerea articulaţiei, dar şi în leziuni ale tendoanelor coafei rotatorilor, tratamentul constă în protezarea umărului, cu redarea mobilităţii articulare.
Intervenţia de artroplastie de umăr este complexă şi ar trebui realizată de o echipă cu multă experienţă, cum este cea de la Spitalul Clinic SANADOR.
Recuperarea după artroplastie
Imediat după intervenţie, pacienţii resimt dureri uşoare şi au recomandarea de a evita activităţile fizice şi de a respecta un program de odihnă. Medicul poate indica plasarea unei comprese cu gheaţă pe noua articulaţie, dar şi efectuarea de kinetoterapie sau de exerciţii fizice la domiciliu. Este foarte important ca toate aceste recomandări medicale să fie urmate cu stricteţe de pacientul operat recent, pentru că astfel va fi asigurată nu numai recuperarea rapidă şi funcţionalitatea noii articulaţii, ci şi protejarea protezei articulare, care ar trebui să reziste cel puţin 10–15 ani.
În funcţie de articulaţia înlocuită, medicul ortoped va face o serie de recomandări specifice. De exemplu, în cazul protezării genunchiului, piciorul trebuie să stea în repaus ridicat pe un scaun, nu pe podea. De asemenea, bandajele trebuie păstrate curate şi inciziile acoperite, iar pacientul va primi medicamente antialgice (pentru durere), antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau alte tipuri de substanţe indicate în terapia durerii, precum şi medicaţie antitrombotică, pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
Recuperarea după artroplastie este influenţată de mai mulţi factori: stilul de viaţă, vârsta, articulaţia care a fost înlocuită, comorbidităţile, problemele ortopedice, tipul de artroplastie. De asemenea, un program personalizat de exerciţii fizice poate ajuta mult după astfel de intervenţii, accelerând procesul de recuperare, întrucât întăreşte muşchii din jurul articulaţiei înlocuite. Aceste exerciţii cresc, de asemenea, flexibilitatea şi ajută pacientul să se poată mişca mai repede şi mai bine.
Medicii specializaţi în ortopedie şi traumatologie de la Spitalul Clinic SANADOR au o experienţă bogată în intervenţii chirurgicale complexe, precum artroplastiile, şi asigură pacienţilor servicii medicale avansate. În plus, pacienţii pot urma programele de recuperarea funcţională a articulaţiilor protezate în cadrul Departamentului de Recuperare Medicală din Spitalul Clinic SANADOR.