România se numără printre statele europene cu un consum ridicat de alcool, cu un consum mediu anual de 12,6 litri de alcool pur pe locuitor cu vârsta de cel puţin 15 ani în perioada 2015-2017, arată un raport prezentat vineri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), consultat de 360medical.ro.
Potrivit raportului, consumul mediu anual de alcool din Europa a fost de 9,8 litri de alcool pur pe locuitor cu vârsta de cel puţin 15 ani în perioada 2015-2017.
România înregistrează un consum identic de alcool cu Franţa şi Slovenia şi a înregistrat o scădere semnificativă a consumului mediu în acest deceniu, de la 15 litri de alcool pur pe locuitor cu vârsta de cel puţin 15 ani în perioada 2009-2011.
În 2016, 11.844 români au decedat din cauza consumului excesiv de alcool, din care 6.366 din cauza cirozei hepatice, 4.676 de cancer provocat de alcool şi 802 persoane au murit în urma unor accidente rutiere cauzate de consumul de alcool.
Spre comparaţie, Franţa, deşi are un consum identic de alcool pe locuitor şi o populaţie de peste trei ori mai mare decât România, a înregistrat 18.000 de decese provocate de consumul de alcool în 2016, adică cu 50% mai multe comparativ cu România, arată calculele 360medical.ro pe baza datelor din raportul OMS.
În România, peste o treime (34,8%) din populaţia cu vârsta de cel puţin 15 ani a înregistrat un episod de consum excesiv de alcool (de cel puţin 60 grame de alcool pur) într-o lună în 2016, consumul excesiv fiind chiar mai mare în rândul tinerilor cu vârsta între 15 şi 19 ani - 35,5% dintre ei înregistrând cel puţin un episod de consum excesiv într-o lună.
“Frecvenţa episoadelor de consum excesiv de alcool în rândul băutorilor este foarte ridicată (de peste 60%) în Federaţia Rusă şi în alte ţări europene (de exemplu Bulgaria, Polonia şi România)”, se arată în raport.
Raportul OMS mai arată că 1,3% din populaţia României cu vârsta de cel puţin 15 ani este dependentă de alcool (2% dintre bărbaţi şi 0,6% dintre femei), semnificativ sub procentul mediu din Europa (3,7%).
Persoanele din România care consumă alcool preferă berea (56% din alcoolul consumat în 2016), în timp ce vinul este preferat de 28% dintre consumatori, iar băuturile spirtoase - de 16%.
În Europa, ţările cu cel mai mare consum de alcool sunt Republica Moldova (15,2 litri de alcool pur pe locuitor cu vârsta de cel puţin 15 ani), Lituania (15 litri), Republica Cehă (14,4 litri), Germania (13,4 litri), Luxemburg şi Irlanda (13 litri).
La polul opus, ţările cu cle mai mic consum de alcool sunt Azerbaidjan (0,8 litri), Armenia (5,5 litri), Bosnia-Herţegovina (6,4 litri), Norvegia şi Albania (7,5 litri).
Potrivit OMS, peste 3 milioane de oameni au murit în 2016 în întreaga lume din cauza consumului excesiv de alcool, care provoacă în prezent unul din 20 de decese.