Rata vaccinării antigripale este scăzută în rândul tinerilor cu afecţiuni cardiace, arată un nou studiu, care susţine că mai puţin de 25% dintre adulţii tineri care suferă de boli de inimă se vaccinează împotriva gripei. Deşi medicii susţin că vaccinarea împotriva gripei este deosebit de importantă pentru persoanele cu probleme cardiace, mai ales în acest context al pandemiei de COVID-19, acestea nu se înghesuie să facă acest vaccin.
„Persoanele cu boli cardiovasculare sunt mai susceptibile de a avea gripă decât cele care nu prezintă afecţiuni cronice de sănătate”, a declarat cercetătorul dr. Tarang Parekh, cercetător la Universitatea de Medicină George Mason din Fairfax. În opinia specialistului, infecţie gripală poate exacerba bolile cardiovasculare şi poate duce, de asemenea, la infecţii secundare, cum ar fi pneumonia. ,,Vă expuneţi unui risc crescut atunci când nu faceţi vaccinul gripal", atrage atenţia Parekh.
Pentru studiu, cercetătorii au eliminat date despre vaccinarea împotriva gripei şi bolile cardiovasculare din sistemul de supraveghere a factorului de risc comportamental din 2018. Ei au descoperit că doar 20% dintre tinerii adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani cu antecedente de infarct miocardic au fost vaccinaţi împotriva gripei comparativ cu aproximativ 25% dintre cei care nu au avut niciodată un atac de cord, dar au avut boli de inimă.
Doar aproximativ 22% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani care au suferit un atac de cord au făcut un vaccin gripal comparativ cu aproximativ 28% dintre cei care nu au avut un atac de cord, dar au avut boli de inimă. Supravieţuitorii accidentelor vasculare cerebrale au fost mai predispuşi să fie vaccinaţi: 27% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani comparativ cu 24% dintre cei care nu au avut niciodată un accident vascular cerebral.
Constatările vor fi prezentate în perioada 13-17 noiembrie 2020 la reuniunea anuală virtuală a Asociaţiei Americane a Inimii (AHA), potrivit Medicinenet.com
„Dacă ne uităm la obiectivele noastre în 2020, un obiectiv major este să ajungem la 70% din populaţie care face vaccinul anual împotriva gripei. Cu toate acestea, nu suntem nici măcar la jumătatea drumului, iar rata vaccinării în rândul celor cu bolile cardiovasculare este semnificativ mai mică", a declarat Parekh într-un comunicat de presă.
În România, campania de vaccinare antigripală a început în 14 septembrie. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.