Rezultatele primului chestionar sociologic din România despre canabisul medicinal au fost prezentate marţi la o conferinţă internaţională organizată la Palatul Parlamentului, având ca temă legalizarea canabisului în scop medical.
Chestionarul sociologic a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivelul populaţiei şi a abordat tema canabisului medicinal în câmpul reprezentărilor sociale.
"Un studiu pe aceasta temă este o premieră în România, dat fiind contextul unei iniţiative legislative al cărui catalizator a fost lupta unei fiice pentru mama sa bolnavă de cancer. O cercetare asupra modului în care populaţia României se poziţionează în raport cu ceea ce la prima vedere ar părea o controversă este necesară pentru a oferi un suport factorilor de decizie politică de a stinge conflictul dintre administraţia statală şi autoritatea civilă, un conflict care se adânceşte până la nivelul absurdului", a precizat sociologul Cristian Coicheci, în cadrul conferinţei.
Rezultatele studiului arată că 70% dintre respondenţi s-au declarat în favoarea canabisului în scop medicinal.
"Aceştia au o părere bună, sunt interesaţi de temă, se informează, au cunoştinţe despre utilizările medicamentului, sunt deschişi şi disponibili să se exprime în mod public, deci şi în mod favorabil, ar accepta un astfel de tratament la sugestia medicilor", a menţionat Cristian Coicheci.
"Este de remarcat că segmente din rândurile celor 70% respondenţi care au bifat o părere bună despre canabis, inclusiv a acelora care sunt de acord şi cu legalizarea, se asociază foarte bine cu opţiunile favorabile în funcţie de criteriile de vârstă şi mai ales în funcţie de statutul medical al subiecţilor. În ansamblu, analizele statistice ne determină să concluzionăm că societatea, în cea mai mare parte, este pregătită să valorifice din plin ceea ce statul condamnă cu atâta exces de zel", a completat sociologul.
Evenimentul, organizat de Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, împreună cu Asociaţia "Victoria Mea", a avut drept scop discutarea beneficiilor canabisului în scop medical şi accesul pacienţilor români la tratament.
Un grup de parlamentari a iniţiat un proiect de lege care prevede legalizarea canabisului utilizat în scop medical, la iniţiativa Asociaţiei "Victoria Mea".
Fondatoarea asociaţiei, Alexandra Cârstea, a cărei mamă a suferit de cancer, a intrat în legătură cu reputaţi medici şi cercetători care au îndrumat-o în administrarea canabisului medicinal mamei sale, Victoria.
"Povestea mamei mele, extraordinar de dureroasă, e mai mult decât o poveste este viaţa însăşi a multor pacienţi din ţara aceasta. (...) Am întâlnit extrem de multă suferinţă, extrem de multe familii care erau nevoite să se transforme în infractori ca să poată procura un tratament ca să-şi salveze sau ca să ajute suferinţa pacienţilor sau familiilor care îi iubeau", a afirmat Alexandra Cârstea.
Ea a făcut un apel la parlamentari pentru a susţine proiectul legislativ, astfel încât pacienţii din România să aibă acces la tratament cât mai curând.
În 2019 au existat discuţii privind posibila introducere în practica medicală din România a unui medicament cu canabidiol aprobat deja în Statele Unite, Epidiolex, ca terapie adjuvantă în bolile cronice.
Parlamentul European a aprobat în 2019 o rezoluţie în care solicită Comisiei Europene şi statelor membre ale UE să analizeze folosirea canabisului în scop medical, argumentând că măsura ar aduce beneficii pentru pacienţii cu mai multe afecţiuni şi sistemelor de sănătate.
Decizia a fost luată pe baza unor studii care ar indica efectele benefice ale folosirii canabioidelor în scop medical.
Legislaţia românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanţa controlată.
În legislaţie există o diferenţă între THC, interzis în România (fiind substanţa psihoactivă din canabis, ce se regăseşte in tabelul 1 al Legii 339/2005 care cuprinde substanţe interzise şi fără interes în medicină) şi CBD (canabidiol), o substanţă care poate fi utilizată în scop terapeutic.