România, în negocieri "complicate" pentru reducerea numărului de doze de vaccin anti-Covid-19 negociate anterior

România, în negocieri "complicate" pentru reducerea numărului de doze de vaccin anti-Covid-19 negociate anterior

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, susţine că reprezentanţii României au avut negocieri "complicate" cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai producătorilor de vaccinuri împotriva Covid-19 privind reducerea numărului de doze comandate anterior.

Aceste discuţii au fost anunţate la începutul lunii de ministrul Sănătăţii, care a motivat că este nevoie de reducerea numărului de doze din cauza cererii scăzute din România, pentru a face economii bugetare.

"Am avut negocieri complicate cu cei de la Comisia Europeană şi de la producători. Sper ca aceste negocieri să ajungă în curând la un final, legate de faptul că noi de la una dintre companii care produce vaccinul pe bază de ARN mesager trebuia să primim anul acesta 11,2 milioane de doze şi este puţin probabil să folosim această cantitate", a afirmat prof. Rafila, într-o conferinţă de presă.

La începutul lunii, ministrul a precizat că numărul vaccinurilor comandate de la Pfizer/BioNTech, conform contractului, este de 11 milioane de doze în 2022. În plus, Moderna are de livrat o cantitate restantă de 4,5 milioane de doze de vaccin din 2021.

"Sunt sute de milioane de euro. (...) Dacă vom putea să finalizăm această reducere de cantităţi, noi suntem gata să găsim şi calea juridică, pentru că este o cale juridică de urmat care nu este de rutină", a mai spus ministrul.

În schimb, oficialul speră ca vaccinul adaptat noilor tulpini în circulaţie ale SARS-CoV-2 să ajungă cât mai repede în România. În acest sens, Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect de act normativ.

"Îmi doresc să ajungă cât mai repede, să nu ajungem în situaţia că vine în ianuarie sau februarie. Să fie cât mai repede", a mai spus prof. Rafila.

viewscnt