Deficitul de lucrători în domeniul sănătăţii din Europa este acoperit cu forţă de muncă din străinătate, dar acest lucru ar putea agrava aceste deficite în alte părţi, sugerează o analiză. Potrivit acesteia, România, se află în topul ţărilor europene care trimit asistente medicale şi medici în străinătate.
Majoritatea ţărilor au nevoie de zeci de mii de medici, asistente medicale şi alt personal medical pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte şi dezvoltă mai multe probleme de sănătate, lucrătorii din domeniul sănătăţii demisionează sau se pensionează, iar interesul pentru cariera de asistent medical scade.
Multe dintre acestea încearcă să îşi refacă forţa de muncă atrăgând specialişti străini, din ţările învecinate şi nu numai. Dar în timp ce reorganizările medicale ar putea atenua deficitul de forţă de muncă în ţările care recrutează lucrători din străinătate, acestea ar putea, de asemenea, să agraveze deficitul în ţările de origine, potrivit Autorităţii Europene a Muncii.
Până la 3.500 de medici au părăsit Albania numai într-o perioadă recentă de 10 ani, potrivit Federaţiei medicilor albanezi din Europa.
Absolvenţii albanezi ai facultăţilor de medicină sunt acum obligaţi să lucreze timp de trei ani în ţara balcanică înainte de a putea pleca - sau să plătească integral taxele de şcolarizare - în încercarea de a opri fluxul de lucrători din domeniul sănătăţii care se deplasează în străinătate, o problemă cu care se confruntă multe ţări europene.
„Creşterea forţei de muncă necesită investiţii pe termen lung şi costisitoare, în timp ce recrutarea de profesionişti formaţi în străinătate oferă o soluţie mai rapidă”, a declarat, pentru Euronews Health, Isilda Mara, cercetător pe probleme de muncă şi migraţie la Institutul de Studii Economice Internaţionale din Viena.
Ce ţări exportă în străinătate cei mai mulţi lucrători din domeniul sănătăţii?
În general, medicii şi asistentele se deplasează din Europa de Est şi de Sud în Europa de Vest şi de Nord, în timp ce lucrătorii din Europa de Vest şi de Nord se deplasează în interiorul regiunii.
România, Spania şi Franţa sunt ţările cele mai susceptibile de a trimite asistente medicale în străinătate, în timp ce Germania, România şi Italia sunt cele mai susceptibile de a exporta medici.
În acelaşi timp, Irlanda şi Elveţia sunt ţările cele mai dependente atât de medicii formaţi în străinătate, cât şi de asistenţii medicali. În Elveţia, ponderea medicilor formaţi în străinătate a crescut de la aproximativ 25 % între 2000 şi 2010 la aproape 40 % un deceniu mai târziu.
Norvegia este, de asemenea, foarte dependentă de medicii străini, iar Austria depinde de asistentele medicale aduse din alte ţări.
Unele dintre aceste ţări încearcă să acopere lacunele în ocuparea forţei de muncă în domeniul sănătăţii, după ce au fost ele însele vizate de recrutarea internaţională.
„Mobilitatea cadrelor medicale a creat un efect de domino”, explică Mara.
„Medicii germani, de exemplu, se mută în Elveţia sau Austria, iar posturile lor sunt adesea ocupate de medici din ţările învecinate (Uniunea Europeană). La rândul lor, aceste ţări învecinate îşi înlocuiesc medicii cu profesionişti din ţări din afara UE, iar ciclul continuă”.
Tendinţele sunt şi mai extreme în alte părţi ale lumii. O analiză a OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu 38 de ţări membre), a constatat că în 20 de ţări, în special din Africa şi America Latină, mai mult de jumătate dintre asistenţii medicali pleacă să lucreze în străinătate.
Statele Unite sunt cea mai populară destinaţie, atrăgând 45 % din totalul asistenţilor medicali născuţi în străinătate, urmate de Germania (15 %) şi Marea Britanie (11 %).
Dar „toate ţările UE recrutează de undeva, nu există niciuna care să nu recruteze”, spune Paul de Raeve, secretarul general al Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Asistente.
Aceşti lucrători pot fi un colac de salvare pentru sistemele medicale aflate în dificultate. Fără imigranţi în Germania, de exemplu, „sistemul de sănătate s-ar confrunta cu un colaps”, potrivit Consiliului german de experţi pentru integrare şi migraţie.
Impactul exodului de specialişti asupra sănătăţii
Chiar şi aşa, analiştii, experţii în domeniul sănătăţii şi grupurile de advocacy şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la exodul de creiere din regiunile cu venituri reduse, pe măsură ce ţările bogate le fură lucrătorii.
În timp ce cadrele medicale pot beneficia de salarii şi condiţii de muncă mai bune în ţările atrăgătoare, ţările lor de origine pierd din investiţiile făcute în formare şi ajung să aibă mai puţine resurse proprii.
Acest lucru creează un ciclu în care mai puţini medici lucrează în anumite zone, ceea ce duce la un acces mai redus la îngrijire, servicii de calitate mai slabă, timpi de aşteptare mai lungi şi nevoi generale nesatisfăcute, potrivit Milenei Šantrić Milićević, profesor la Universitatea din Belgrad şi consilier pe probleme de capacitate a sistemului de sănătate, forţă de muncă şi echitate.
„Întreaga rezilienţă, potenţialul de sănătate al populaţiei scade”, a precizat Šantrić Milićević.
În martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a actualizat orientările privind recrutarea etică a cadrelor medicale străine, după ce le-a introdus în 2010.
Acordul prevede că ţările nu ar trebui să recruteze în mod activ lucrători din domeniul sănătăţii din 55 de ţări cu venituri mai mici care au propriile deficite, inclusiv 37 din Africa, precum şi Nepal, Haiti şi câteva ţări din Pacificul de Vest.
Dincolo de aceste ţări, totuşi, recrutarea poate cădea într-o zonă gri din punct de vedere etic, deoarece există o „linie subţire” între ţările care nu au suficient personal medical în prezent şi cele care sunt doar cu câţiva ani în urmă, explică Šantrić Milićević.
În ultimii ani, de exemplu, organizaţiile germane au finanţat programe de formare medicală în ţări precum Kosovo, care promit să ajute absolvenţii să-şi găsească locuri de muncă în Germania. Analiştii spun că aceste iniţiative ar putea contribui la dezvoltarea forţei de muncă locale, dar ar trebui să fie reglementate pentru a asigura o „ofertă echilibrată ” de lucrători în domeniul sănătăţii.
Analiştii din domeniul sănătăţii şi grupurile de advocacy spun că guvernele europene pot face mai mult pentru a-şi stimula forţa de muncă nou formată să rămână în ţările lor de origine.
Aceştia au propus reducerea decalajului salarial dintre ţări pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii, investiţii în sistemele de sănătate şi formare în zonele care se luptă să îşi păstreze personalul medical şi reglementări mai stricte pentru a proteja lucrătorii imigranţi din domeniul sănătăţii împotriva exploatării.
În cele din urmă, însă, consolidarea forţei de muncă din domeniul sănătăţii va necesita un angajament politic şi o finanţare pe termen lung şi, în ciuda apelurilor frecvente ale politicienilor la solidaritate cu lucrătorii din domeniul sănătăţii - şi a unui ajutor de 1,3 milioane de euro din partea UE pentru forţa de muncă din domeniul asistenţei medicale - nu toată lumea este optimistă.
„Există o sumedenie de experţi care oferă multe recomandări”, spune Šantrić Milićević. „Cu toate acestea, nu văd că acest lucru a fost cu adevărat luat în considerare la nivel înalt pe agenda politică, nici la nivel de ţară, nici la nivel internaţional”.
