Oamenii de ştiinţă au descoperit că riscul de a dezvolta mononucleoză infecţioasă după infecţia cu virusul Epstein-Barr depinde în mare măsură un răspuns imun specific la virus.
Ştiinţa medicală nu a reuşit încă să explice de ce virusul Epstein-Barr declanşează mononucleoza infecţioasă (IM) la unele persoane infectate şi la altele nu.
O echipă de cercetare condusă de Elisabeth Puchhammer-Stöckl, şefa Centrului de Virologie de la MedUni Vienna, a identificat un răspuns imun specific la virus drept cauză şi o ţintă potenţială pentru dezvoltarea vaccinurilor.
Descoperirile au fost publicate recent în jurnalul Blood.
Proliferarea virusului Epstein-Barr (EBV) la om este în mod normal combătută de celulele T ca parte a unui răspuns imun antiviral.
Prin intermediul acestui mecanism important, anumite componente EBV (peptide) sunt prezentate celulelor T de către o moleculă specifică (HLA-E), care se găseşte pe suprafaţa celulelor infectate cu EBV. Acest lucru declanşează un răspuns non-clasic al celulelor T care duce la distrugerea celulelor infectate.
Datorită unei variaţii genetice (HLA-E*0103/0103), aproximativ o treime din populaţie are în mod natural mai multe molecule HLA-E pe celulele infectate cu EBV.
Studiul publicat recent a arătat că riscul de a dezvolta mononucleoză infecţioasă după prima infecţie cu virusul Epstein-Barr depinde în mare măsură de acest răspuns imun specific EBV.
„Cercetarea noastră a arătat că persoanele cu variaţia genetică HLA-E*0103/0103 au un risc mai mic de a dezvolta mononucleoză infecţioasă faţă de cei care nu au această variaţie”, a explicat Hannes Vietzen de la Centrul de Virologie al MedUni din Viena, primul autor al studiului.
Potrivit acestuia, experimentele în laborator au arătat că această variaţie genetică este asociată cu un răspuns imun specific EBV – non-clasic, foarte pronunţat.
Posibilităţi de prevenţie şi diagnostic
Dintre toate infecţiile virale care afectează oamenii, EBV este una dintre cele mai frecvente. La infecţia iniţială, virusul provoacă mononucleoza infecţioasă la unii copii şi adulţi tineri; această boală se caracterizează prin simptome nespecifice, precum febră, dar şi epuizare care în unele cazuri poate dura câteva luni.
Până acum, nu era clar de ce o infecţie pentru prima dată cu EBV duce la mononucleoză („boala sărutului") doar la o minoritate dintre indivizi, în timp ce majoritatea nu prezintă niciun simptom.
În plus, pe lângă faptul că răspunsul imun specific EBV a fost identificat de cercetători ca fiind cauza acestui fenomen, acest răspuns ar putea fi şi o ţintă prospectivă pentru cercetarea măsurilor preventive.
„Acest răspuns imunitar a fost încă măsurabil şi după ani de la infecţia iniţială cu EBV şi oferă, în general, protecţie de lungă durată împotriva reinfectării cu Epstein-Barr, aşa că ar putea să merite să ne concentrăm atenţia asupra acestui mecanism în vederea dezvoltării de noi vaccinuri în viitor”, a spus. Hannes Vietzen.
O altă descoperire a studiului ar putea deschide, de asemenea, noi opţiuni de diagnostic: „Combinaţia variaţiei genetice nefavorabile HLA-E cu anumite peptide EBV pare să joace, de asemenea, un rol important în dezvoltarea limfoamelor asociate cu EBV la primitorii de transplant”, a comentat Hannes Vietzen.
„Analiza tulpinilor de EBV găsite la aceşti pacienţi ar putea fi de ajutor în identificarea pacienţilor cu risc ridicat într-un stadiu incipient şi tratarea lor în timp util”, a mai spus cercetătorul.
