Descoperit şi tratat din timp, cancerul mamar poate fi vindecat fără să afecteze semnificativ calitatea vieţii pacientei. Factorii implicaţi în etiopatogenia cancerului de sân sunt multiplii – de mediu, hormonali, stil de viaţă, dar şi factori ereditari. Există însă femei care nu au factori de risc dintre cei enumeraţi, dar pot dezvolta neoplazia mamară, în timp ce femei care prezintă condiţii favorizante multiple pot să nu facă această boală. De aceea, prevenţia şi depistarea timpurie sunt esenţiale pentru stabilirea din timp a unui diagnostic, mai ales că simptomatologia nu apare în stadiile incipiente de cancer.
Academia de Senologie SANADOR oferă consultaţii şi investigaţii pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor mamare, contribuind astfel la o depistare în stadiul incipient a cancerului de sân.
Importanţa screeningului pentru cancerul de sân
Grija pentru sănătatea sânilor începe cu autopalparea lunară, care trebuie realizată după o tehnică explicată de medicul de familie sau de un specialist, de preferinţă un expert în senologie. În acest fel, pacienta poate depista uşor anumite modificări apărute la nivelul glandei mamare, cum ar fi apariţia unui nodul ori a unei zone îngroşate sau cu textură anormală. Toate acestea reprezintă semnale de alarmă, care să o trimită de urgenţă la o consultaţie de specialitate.
Totuşi, cancerul mamar nu are manifestări clinice în primele stadii şi poate fi descoperit doar prin investigaţii de specialitate, care să evidenţieze chiar şi formaţiunile mai mici. De aceea, este recomandat un consult anual de senologie chiar în lipsa simptomelor, urmat de proceduri moderne de screening: ecografie cu sonoelastografie sau mamografie digitală cu tomosinteză, după caz.
Mamografia este indicată după vârsta de 40 de ani şi trebuie efectuată periodic, în funcţie de indicaţiile medicului. La SANADOR, pacientele au acces la un mamograf cu tomosinteză de ultimă generaţie, unul dintre cele mai bune din lume – Selenia Dimensions 3D Hologic, cu o tehnologie avansată care construieşte o imagine tridimensională a sânului, astfel încât modificările ţesutului sunt mult mai uşor de identificat. Acest mamograf foloseşte o doză redusă de radiaţii şi realizează o compresie mai uşoară a sânului, reducând astfel disconfortul resimţit în timpul procedurii.
Dacă pacienta începe programul de screening mai devreme de 40 de ani sau dacă are contraindicaţii pentru mamografie, medicul senolog va recomanda o ecografie mamară sau un examen RMN mamar cu substanţă de contrast.
Diagnosticul corect al cancerului de sân
Identificarea unui nodul mamar nu echivalează cu un diagnostic de cancer. Aproximativ 80% din nodulii mamari sunt benigni, însă diagnosticul cert poate fi pus numai în urma unei biopsii instrumentale (core-biopsy), iar deciziile terapeutice se iau ulterior, în funcţie de rezultatul histopatologic al biopsiei. E important de ştiut că procedura nu este dureroasă, deoarece se realizează sub anestezie locală, şi că este o tehnică rapidă şi sigură.
Biopsia este importantă nu doar pentru confirmarea sau infirmarea unei suspiciuni de cancer mamar, ci şi pentru a oferi medicului detalii despre tipul tumorii – invaziv sau non-invaziv. Cancerul mamar are patru stadii, iar ultimul stadiu, care implică existenţa unor metastaze, are un prognostic rezervat. De aceea, următorul pas necesar este stadializarea tumorii, cu ajutorul unor investigaţii suplimentare (teste biologice, inclusiv markeri tumorali, mamografie, examinare RMN, scintigrafie osoasă, tomografie computerizată de cap, torace şi abdomen şi, nu în ultimul rând, investigaţie PET-CT), care ajută medicul în alegerea celui mai eficient protocol terapeutic.
Specialiştii SANADOR oferă pacientelor şi consiliere psihologică pentru gestionarea emoţiilor în urma diagnosticului primit şi îndrumare pentru alegerea unui stil de viaţă sănătos, care ajută la recuperare şi la prevenirea recidivelor. Dieta echilibrată, mişcarea, odihna şi renunţarea la fumat pot reduce inclusiv efectele secundare neplăcute ale tratamentelor oncologice.
Tratamentul multimodal pentru cancerul de sân
La SANADOR, tratamentul pacientelor diagnosticate cu cancer mamar este stabilit de o comisie oncologică multidisciplinară (tumor board), care include medici cu diferite specializări – oncologi, chirurgi, radioterapeuţi, radiologi şi alţi specialişti, după caz. Experţii vor decide împreună conduita terapeutică optimă, personalizată pentru fiecare caz în parte.
De asemenea, la Centrul Oncologic SANADOR, pacientele pot să apeleze la o a doua opinie medicală (second opinion), dacă doresc o revizuire a diagnosticului sau a tratamentului recomandat. Această comisie trebuie să fie consultată însă înainte de începerea conduitei terapeutice propuse iniţial, pentru cele mai bune rezultate.
Tratamentul pentru cancer de sân este adaptat fiecărei paciente în parte, pentru stabilirea etapelor şi procedurilor necesare, iar specialiştii au în vedere tipul histologic al tumorii, mărimea acesteia, stadiul bolii, sensibilitatea celulelor la anumiţi hormoni, dar şi antecedentele heredo-colaterale ale pacientei oncologice.
De cele mai multe ori, în cazul tumorilor mici, care nu prezintă afectare ganglionară, prima etapă terapeutică este reprezentată de intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii. Procedura poate fi lumpectomia (când chirurgul excizează doar tumora), sectorectomia asociată cu limfodisecţia axilară (care presupune îndepărtarea unei părţi din ţesutul mamar şi a ganglionilor sateliţi) sau mastectomia (în care se realizează excizia completă a sânului), care poate fi însoţită de reconstrucţia acestuia.
Intervenţia chirurgicală este de obicei completată de şedinţe de chimioterapie (care poate fi terapie ţintită, imunoterapie sau hormonoterapie) sau de radioterapie externă. Aceste proceduri au ca scop distrugerea metastazelor şi a celulelor canceroase care nu pot fi detectate imagistic, pot reduce dimensiunea tumorii şi scad riscul de recidivă, contribuind la creşterea calităţii vieţii. Numărul necesar de şedinţe va fi stabilit de comisia oncologică multidisciplinară, în funcţie de rezultatul examenului histopatologic. În timpul tratamentului, este posibil să apară efecte adverse, de altfel normale, iar pacienta va fi sfătuită cum să gestioneze aceste situaţii.
Este esenţial ca, după finalizarea tratamentului, starea pacientei să fie monitorizată corect, prin consultaţii periodice, analize şi investigaţii recomandate de medicul oncolog. În acest fel, se va vedea dacă boala recidivează, caz în care tratamentul va fi reluat imediat.
Octombrie este luna conştientizării cancerului de sân, campanie de informare care încurajează femeile, indiferent de vârstă, să meargă regulat la un consult medical, pentru diagnosticarea afecţiunilor mamare.