Moaşele sunt esenţiale în furnizarea serviciilor medicale de sănătate reproductivă şi de îngrijire pentru femei, gravide, mame şi nou-născuţi, contribuind la reducerea ratei mortalităţii materne şi infantile prin acordarea de îngrijiri medicale de calitate în timpul vieţii fertile, sarcinii, naşterii şi perioadei postnatale. În acest context, cea mai mare instituţie de învăţământ superior şi cercetare de profil din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti redeschide programul academic pentru formarea moaşelor în cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM).
,,Ne bucurăm că demersurile noastre de a redeschide facultăţile de moaşe în cadrul universităţilor de medicină din România şi de a creşte numărul de moaşe licenţiate la nivel naţional au rezultate pentru că este esenţial ca departamentele de sănătate a femeii şi materno-infantile să fie acoperite cu aceşti specialişti, ceea ce va conduce la o îmbunătăţire a calităţii îngrijirilor medicale pentru femei, gravide, mame şi nou-născuţi şi la o reducere a mortalităţii, a complicaţiilor, a sarcinilor la minore şi a intervenţiilor medicale inutile”, au declarat reprezentantele Asociaţiei Moaşelor Independente, Melania Tudose, preşedintă, şi Irina Mateescu, vicepreşedintă, care au anunţat vestea bună, după întâlnirea cu rectorul UMF „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga, şi cu decanul FMAM, prof. univ. dr. Victor Strâmbu.
Asociaţia Moaşelor Independente oferă sprijin pentru pregătirea pentru admitere, pentru accesarea programelor de studii şi schimb de experienţă cu alte ţări.
,,Ne dorim ca aceste programe să atragă cât mai multe persoane care să contribuie la îmbunătăţirea vieţii femeilor şi copiilor, aşa că dă de veste în jurul tău şi împreună să contribuim la creşterea şi consolidarea uneia dintre cele mai frumoase meserii din lume”, au scris pe reţeaua de socializare Meta reprezentantele Asociaţiei Moaşelor Independente.
Formularul de înscriere pentru persoanele interesate pentru admiterea la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală UMF „Carol Davila” din Bucureşti, sesiunea iulie 2023 poate fi completat aici
Moaşele pot oferi educaţie pentru sănătate, inclusiv sănătatea sexuală şi a reproducerii şi consiliere pentru adolescenţi pentru a se proteja de sarcinile nedorite, de infecţii cu transmitere sexuală şi abuzuri sexuale, prevenind astfel şi riscurile de sănătate, dar şi pe cele sociale asociate cu sarcinile la vârste fragede, abandonul şcolar şi traficul de persoane.
Asociaţia Moaşelor Independente (AMI) a precizat că va continua demersurile pentru îmbunătăţirea legislaţiei astfel încât moaşele să poată oferi setul complet de servicii pentru femei şi să-şi desfăşoare activităţile în mod autonom, aşa cum prevede directiva europeană.
,,Prin asigurarea unui cadru legal clar şi coerent, putem să încurajăm dezvoltarea şi formarea profesională a moaşelor, oferindu-le posibilitatea să îşi exercite rolul lor esenţial în sistemul medical”, susţine AMI.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţi investiţiile în acest domeniu al moaşelor ar putea evita două treimi din decesele materne şi nou-născuţilor până în 2035.
Sursa foto: Asociaţia Moaşelor Independente