Sepsisul, principalul criminal al pacienţilor din spitale

Sepsisul, principalul criminal al pacienţilor din spitale

Sepsisul ucide mai mult de două ori mai mulţi oameni în întreaga lume decât se credea până acum, atrag atenţia experţi în domeniul sănătăţii, care spun că s-au înregistrat cele mai multe decese în rândul copiilor din regiunile sărace ale lumii. În 2017, au existat 48,9 milioane de cazuri de sepsis la nivel global şi 11 milioane de decese. În opinia cercetătorilor americani, sepsisul este principalul criminal al pacienţilor din spitale.

„Suntem alarmaţi fiindcă am constatat că decesele prin sepsis sunt mult mai numeroase decât cele estimate anterior, mai ales că afecţiunea este atât prevenibilă, cât şi tratabilă”, a declarat dr. Mohsen Naghavi, profesor de ştiinţe în domeniul sănătăţii la Universitatea de Medicină din Washington, autorul principal al unui studiu.

Potrivit siteului WebMd.com, ţările cu venituri mici şi medii au avut 85% din cazurile cu sepsis, cele mai multe fiind statele africane sub-sahariene, insulele Pacificului de Sud şi cele din Asia de Sud, Est şi Sud-Est. Sepsisul a fost mai răspândit la femei decât la bărbaţi şi peste 40% din cazuri au apărut la copii sub 5 ani, au raportat cercetătorii americani.

Din 1990 până în 2017, numărul de cazuri a scăzut de la 60 de milioane la aproximativ 49 de milioane ( o scădere de 19%), iar decesele prin sepsis au scăzut de la aproape 16 milioane la 11 milioane (o scădere de 30%).
Infecţia respiratorie inferioară a fost cea mai frecventă cauză de deces provocată de sepsis atât în ​​1990 cât şi în 2017, potrivit raportului publicat în jurnalul The Lancet.
Dr. Naghavi susţine că e necesară o atenţie sporită privind prevenirea sepsisului în rândul nou-născuţilor şi combaterea rezistenţei antimicrobiene, un factor esenţial al afecţiunii.

Prof.univ.dr. Kristina Rudd, expert în îngrijirea critică la Universitatea din Pittsburgh şi unul dintre autorii studiului a precizat că ,,sepsisul rămâne principalul criminal al pacienţilor din spitalele din Statele Unite. Toată lumea îşi poate reduce şansele de a dezvolta sepsis prin vaccinarea antigripală, vaccinarea împotriva pneumoniei, atunci când este cazul, prin acces la toalete curate şi apă potabilă, alimentaţie adecvată şi îngrijiri de sănătate maternă".

Medicul susţine că trebuie pus accentul pe prevenirea infecţiilor dobândite în spital şi pe îngrijirea pacienţilor cu boli cronice, precum diabetul, care-i fac pe oamenii mai susceptibili la infecţii.
În cazul infecţiilor generalizate( sepsisului), pentru fiecare oră de întârziere în administrarea corectă a antibioticelor, mortalitatea creşte cu 7,6%. Sepsisul este un proces care apare ca răspuns al organismului la o infecţie cauzată, de obicei, de bacterii, dar şi de viruşi sau ciuperci, care dăunează organelor şi ţesuturilor, provocând rapid moartea. Detectarea precoce este cheia care permite salvarea pacienţilor, iar inteligenţa artificială se pare că ar putea tripla rata de detectare a sepsisului.

viewscnt