Simona Tănase, preşedintele AISM, prezintă rezultatele unui sondaj la dezbaterea ,,Multiple Sclerosis360”

Simona Tănase, preşedintele AISM, prezintă rezultatele unui sondaj la dezbaterea ,,Multiple Sclerosis360”

Cel puţin o persoană din 3.000 suferă de scleroză multiplă (SM), potrivit celei de-a treia ediţii a Atlasului de Scleroză Multiplă al Federaţiei Internaţionale de SM. Dacă ne raportăm la ţările cu cea mai mare prevalenţă cifrele se schimbă, o persoană din 300 fiind afectată de această boală. În România nu există date exacte privind numărul bolnavilor de SM, astfel că Simona Tănase, preşedintele Asociaţiei Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), a derulat un sondaj în rândul populaţiei din România pentru a afla mai multe informaţii despre pacienţii nou diagnosticaţi cu SM, dar şi despre problemele acestora. În premieră la dezbaterea online ,,Multiple Sclerosis360”, organizată de redacţia 360medical.ro, un eveniment din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, Simona Tănase va oferi câteva rezultate obţinute în urma aplicării Chestionarului pentru evaluarea pacienţilor cu diagnostic de scleroza multiplă.

Astăzi începând cu ora 18, puteţi urmări live pe siteul 360medical.ro, pe facebook şi pe youtube evenimentul online ,,Multiple Sclerosis360” la care sunt invitaţi speakeri care activează în specialitatea neurologie şi tratează scleroza multiplă, experţi în sănătate publică, medici din specialităţi conexe, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai asociaţiilor de pacienţi.

Diagnosticarea precoce este vitală pentru pacienţii cu SM, fiindcă îi ajută la iniţierea mai grabnică a tratamentului, la gestionarea bolii şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Cât timp trece însă de la primele simptome ale bolii până la punerea diagnosticului şi-a propus să afle preşedintele AISM dintr-un sondaj online sub forma unui chestionar cu 17 întrebări la care au răspuns românii cu SM, două dintre ele referindu-se la perioada în care au apărut primele simptome şi când a fost pus diagnosticul de SM.

Peste 83% din ţările din întreaga lume întâmpină diverse obstacole în diagnosticarea precoce a SM. La nivel global, cel mai frecvent motiv raportat este lipsa de conştientizare a simptomelor SM în rândul publicului larg şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii.  O altă barieră în calea diagnosticării precoce o reprezintă disponibilitatea cadrelor medicale calificate.

Despre noutăţile privind diagnosticarea şi tratamentul acestei boli, despre problemele medicale şi sociale pe care le au aceşti pacienţi se va discuta la ,,Multiple Sclerosis360”.

Dacă aveţi întrebări pentru speakerii evenimentului, puteţi să le trimiteţi întrebări sub formă de comentarii sau mesaje pe pagina de facebook 360medical.ro. Acestea vor fi preluate în timpul dezbaterii şi în măsura timpului disponibil, speakerii vă vor oferi răspunsurile. Vineri 27 mai 2022, redacţia 360medical.ro organizează o sesiune dedicată exclusiv profesioniştilor din sănătate, cu acces limitat pe zoom.

Citiţi şi:

Conf. univ. dr. Raluca Ioana Teleanu, neurolog pediatru, la dezbaterea online ,,Multiple Sclerosis360”

Puiu Sîrbu, preşedintele OAMGMAMR-filiala Neamţ, la dezbaterea online ,,Multiple Sclerosis360”

Dr. Carmen Burloiu, medic neurolog, despre Scleroza multiplă la copii la dezbaterea Multiple Sclerosis360

Asist. univ. dr. Simona Petrescu, despre provocările în managementul sclerozei multiple la dezbaterea Multiple Sclerosis360

Asist. univ. dr. Marius Popescu prezintă rolul medicului de reabilitare în evoluţia sclerozei multiple la dezbaterea Multiple Sclerosis360

Accesul pacienţilor cu scleroză multiplă la medicamente inovatoare din perspectiva ANMDMR, la dezbaterea Multiple Sclerosis360

Silvia Dinulescu, vicepreşedintele APAN, despre taberele pentru copiii cu scleroză multiplă la Multiple Sclerosis360

viewscnt