Stomatologia viitorului, fără freză, fără anestezie şi vizite interminabile la dentist

Stomatologia viitorului, fără freză, fără anestezie şi vizite interminabile la dentist

Medicina evoluează în toate domeniile. Apar terapii inovatoare împotriva cancerului, cum este imunoterapia, cu şanse nesperate pentru pacienţi. Stomatologia, deşi mai puţin în lumina reflectoarelor în România, înregistrează şi ea progrese spectaculoase care fac viaţa pacientului mai uşoară şi tratamentul mult mai suportabil.

Devenită deja o modă în multe ţări europene dar şi în SUA, terapia 3Step, total non-invazivă, propune o abordare macro a pacienţilor cu dantura uzată. Şi puţini sunt adulţii care se pot lăuda că au o dantură impecabilă, neafectată de uzura.

Uzura este un proces firesc, fiziologic, care însoţeşte procesul de îmbătrânire.

Uzura  patologică afectează tot mai mulţi pacienţi, în special pe tineri. Impactul este devastator la nivelul gurii, pentru că provoacă pierderea treptată a smalţului, care este cel mai dur material din corpul uman. Ajuns în această situaţie, pacientul are de ales între 2 terapii – cea clasică, unidentară, invazivă, care rezolvă temporar problema, şi cea inovatoare, denumiă 3-Step, care începe să fie aplicată şi în România, şi care restabilieşte minim invaziv echilibrul natural al gurii, redându-i estetica şi funcţia.

Doctor Mihaela Chivu (foto) este unul dintre pionierii terapiei 3-Step care, aşa cum sugerează numele, rezolvă problema uzurii dentare în doar 3 vizite la dentist. Am întrebat-o pe dr. Chivu cum ne dăm seama că avem dantura uzată, când este recomandată abordarea 3-Step şi care este avantajul faţă de terapia tradiţională, invazivă, care presupune frezarea dinţilor şi faţetarea lor.

Cum ştim când trebuie să intervenim pentru tratarea danturii uzate?

Dr. Mihaela Chivu: În general pacienţii vin la dentist când observă că muchia dinţilor este tot mai franjurată şi mai subţire. Aşa se manifestă uzura, care poate avea mai multe cauze.

Cea mai frecventă, de care suferă între 8% - 30% din populaţie, în principal femeile, este bruxismul, adică frecarea dinte pe dinte sau scrâşnirea dinţilor. Bruxismul nu are doar consecinţe dentare, ci, în stadiile avansate, poate produce dureri la nivelul musculaturii faciale, dureri de cap, limitări ale deschiderii gurii şi ale mişcărilor cap - gât.

Uzura chimică sau eroziunea poate fi cauzată de băuturi şi alimente acide, dar şi de boala de reflux gastric. Medicul stomatolog poate depista eroziunea produsă prin reflux şi recomanda un consult de specialitate la medicul gastroenterolog pentru investigaţii suplimentare legate de un posibil cancer esofagian, cu o evoluţie agresivă.

Şi mai este uzura mecanică, cauzată de obiceiul pacientului de a roade diverse obiecte, unghiile sau de a-şi muşca buzele, care poate avea consecinţe asupra masticaţiei şi aspectului dinţilor.

Ce soluţii de tratament sunt?

Dr. Mihaela Chivu: În România, metoda clasică este tratarea unidentară a daunelor, în sensul că se fracturează un dinte, se repară, alt dinte devine irecuperabil, se face implant şi aşa mai departe. Dar problema rămâne, uzura continuă să producă daune, iar tratamentul este de durată, costisitor şi inconfortabil pentru pacient. Cel mai grav, se ajunge în situaţia în care consecinţele sunt atât de extinse încât este afectată muşcătura care fie îşi pierde eficacitatea, fie devine unilaterală (pacientul preferând să muşte doar pe o parte).

Tratamentul clasic impune folosirea coroanelor în toată gura, un tratament invaziv, care devitalizează dinţii şi reduce din substanţa dentară.

De ce 3-Step?

Dr. Mihaela Chivu: În aceste condiţii, s-au căutat soluţii inovatoare, care să conserve structura dentară şi să protejeze dantura. În cazul pacienţilor cu bruxism, afecţiunea nu dispare după tratamentul clasic. Tehnica 3-Step, aplicată cu rezultate excelente în Elveţia de dr. Francesca Vailati, este visul oricărui pacient care suferă de bruxism deoarece este minim invazivă, implicând reconstrucţia fără freză şi fără anestezie a materialului dentar pierdut.

Fără costuri ascunse

Am început să folosesc această tehnică pentru că are avantaje incontestabile pentru pacient. Este un protocol de reabilitare globală din compozit sau mix de ceramica si compozit ce propune restaurarea dinţilor compromişi la o nouă dimensiune verticală, redând estetica şi funcţia. Aşadar gura se reechilibrează, impactul asupra stării generale a pacientului fiind benefic.

Important de menţionat că evaluarea pacientului diferă de cea clasică, este complexă – dinţii sunt inspectaţi clinic şi radiologic, dar şi ţesuturile înconjurătoare, muşchii, articulaţia temporo-mandibulară. Se evaluează modul în care se închide gura, eventualele latero-deviaţii, statica şi modul în care mestecă pacientul. Se fac modele de studiu, fotografii, filmări, radiografii.

La sfârşitul acestei şedinţe pacientul ştie în ce constă reabilitarea danturii şi care este costul tratamentului.

Uneori reconstrucţia implică toţi dinţii, alteori doar o arcadă.

În ce constă tratamentul?

Dr. Mihaela Chivu: Tehnica 3-STEP este acccesibilă financiar şi permite protejarea danturii. Protocolul presupune  3 şedinţe de câte 3, 2 şi respectiv 2 ore. Acest tratament “pret-a porter” obţinut în 2-3 săptămâni va funcţionaliza gura, devenind de fapt un „haute-couture”, pentru că îi redă funcţia, restaurează echilibrul funcţional. Odată ce s-a aplicat 3 STEP-ul, pacientul este echilibrat, dantura nu mai este afectată de uzură şi pacientul poate sta ani de zile cu aceste reconstituiri. În continuare, poate opta pentru un upgrade cu faţete de ceramică pentru că de data aceasta construieşte în deplină siguranţă, într-o gură protejată de efectul dăunător al uzurii.

viewscnt