O echipă de cercetători de la Universitatea Yale a identificat o strategie de creştere a eficacităţii terapiilor CAR-T pentru cancer, prin stimularea activităţii limfocitelor T împotriva celulelor tumorale.
Noul studiu, publicat săptămâna aceasta în "Cell Metabolism", ar putea ajuta la îmbunătăţirea terapiilor CAR-T, care întăresc răspunsul limfocitelor T la cancer prin introducerea unor molecule pentru detectarea tumorilor în celule.
În ultimul deceniu au fost autorizate în Statele Unite şi în Uniunea Europeană şase terapii CAR-T pentru tratamentul mai multor forme de cancer. Nu există, deocamdată, terapii CAR-T autorizate pentru tumori solide.
Totuşi, în ciuda succesului iniţial, eficacitatea acestor terapii tinde să se reducă în timp, ceea ce i-a determinat pe mulţi cercetători să caute modalităţi pentru a le ameliora.
Echipa de cercetători de la Universitatea Yale, coordonată de profesorul de genetică Sidi Chen, a scanat genomul celulelor CD8 T ale sistemului imunitar pentru a identifica gene specifice ce ar putea ajuta la creşterea capacităţii celulei de a ataca celulele tumorale.
Cercetătorii au identificat că niveluri înalte de activitate la mai multe gene, între care PRODH2 (o genă implicată în metabolism), sunt asociate cu stimularea activităţii celulelor CAR-T în modelele realizate la şoareci. Analiza a inclus trei tipuri de cancer, inclusiv tumori solide (cancer mamar).
În testele realizate, stimularea activităţii genei PRODH2 a avut ca efect crearea de celule CAR-T hipermetabolice, cu eficacitate mai mare decât a terapiilor CAR-T existente, potrivit autorilor studiului, citaţi de sciencedaily.com.
Cercetătorii intenţionează să realizeze studii clinice în care să testeze celulele CAR-T îmbunătăţite identificate şi să evalueze dacă acestea pot fi eficace şi pentru alte tipuri de cancer, inclusiv tumori solide.