Un lucru surprinzătora fost observat atunci când cercetătorii au început să analizeze dacă stresul din primii ani de viaţă agravează efectele unui traumatism cranian din copilărie asupra sănătăţii şi comportamentului mai târziu în viaţă. Într-un studiu pe animale, stresul a schimbat nivelul de activare a mult mai multor gene din creier faţă de cele care au fost modificate după o lovitură la cap.
Se ştie deja că rănile la cap sunt frecvente la copiii mici, în special în urma căzăturilor, şi pot fi legate de tulburări de dispoziţie şi dificultăţi sociale care apar mai târziu în viaţă.
Experienţele negative din copilărie sunt, de asemenea, foarte frecvente şi pot creşte riscul de afecţiuni, boli mintale şi abuz de substanţe la vârsta adultă.
Oamenii de ştiinţă americani au vrut să înţeleagă dacă experimentarea unei leziuni cerebrale traumatice în contextul unor circumstanţe de stres la începutul vieţii ar putea modula răspunsul la leziunile cerebrale.
„Folosirea unui model animal ne-a permis să investigăm mecanismele prin care aceste două lucruri ar putea avea un impact asupra dezvoltării creierului", a declarat autorul principal al studiului, Kathryn Lenz, profesor asociat de psihologie la Universitatea de stat din Ohio.
Acest prim set de experimente la şobolani sugerează că potenţialul stresului din primii ani de viaţă de a duce la consecinţe asupra sănătăţii pe tot parcursul vieţii ar putea să nu fie subapreciat.
„Am descoperit că mult, mult, mult mai multe gene au fost exprimate diferenţiat ca urmare a manipulării noastre cu stresul din timpul vieţii timpurii decât manipularea cu leziuni cerebrale traumatice", spuneprof. Lenz.
„Stresul este cu adevărat puternic şi nu ar trebui să subestimăm impactul acestuia de la începutul vieţii asupra creierului în curs de dezvoltare. Cred că tinde să fie respins - dar este un subiect de sănătate publică incredibil de important."
Cercetarea a fost prezentată duminică, la Neuroscience 2023, reuniunea anuală a Societăţii pentru Neuroştiinţă.
În studiu, oamenii de ştiinţă au separat temporar şobolanii nou-născuţi de mamele lor zilnic, timp de 14 zile, pentru a induce un stres care să imite efectele experienţelor adverse din copilărie, inclusiv o varietate de evenimente potenţial traumatice.
În ziua 15, un moment în care şobolanii sunt echivalenţi din punct de vedere al dezvoltării cu un copil mic, şobolanilor stresaţi şi non-stresaţi li s-a administrat fie un traumatism cranian asemănător unei contuzii sub anestezie, fie niciun traumatism cranian.
Trei condiţii - stresul singur, traumatismul cranian singur şi stresul combinat cu traumatismul cranian - au fost comparate cu şobolanii nevătămaţi, ne-stresaţi.
Echipa a examinat modificările expresiei genice în regiunea hipocampală a creierului animalelor mai târziu, în perioada juvenilă, folosind secvenţierea ARN cu un singur nucleu.
Stresul singur şi stresul combinat cu leziuni cerebrale traumatice (TCC) au produs câteva rezultate demne de luat în seamă.
Ambele condiţii au activat căile din neuronii excitatori şi inhibitori asociate cu plasticitatea, respectiv capacitatea creierului de a se adapta la tot felul de schimbări - de cele mai multe ori pentru a promova flexibilitatea, dar uneori, atunci când schimbările sunt neadaptate, ducând la rezultate negative.
„Asta ar putea sugera că, în speţă, creierul este deschis unei noi perioade de vulnerabilitate sau se schimbă în mod activ în această perioadă de timp în care ar putea programa deficite mai târziu în viaţă", notează autorii.
Ambele condiţii au avut, de asemenea, un efect asupra semnalizării legate de oxitocină, un hormon legat de comportamentul matern şi de legătura socială. Stresul singur şi combinat cu TCC a activat această cale a oxitocinei, în timp ce leziunile cerebrale singure au inhibat-o.
„Atât stresul, cât şi TCC sunt legate de un comportament social anormal, dar noi găsim aceste efecte diferite în ceea ce priveşte semnalizarea oxitocinei", a subliniat Michaela Breach, prima autoare a studiului.
Potrivit cercetătoarei, constatările ar demonstra faptul că efectul stresului ar putea modula felul în care TCC modifică creierul, întrucât tratamentul combinat a fost diferit de TCC singur.
„Oxitocina este implicată în răspunsul la stres şi la reparare, aşa că asta ar putea însemna că ar putea fi un modulator interesant pe care să-l urmărim în viitor", a precizat ea.
În cadrul testelor de comportament la şobolani care au ajuns la vârsta adultă, doar animalele care au experimentat stresul de la începutul vieţii au fost predispuse să intre mai frecvent într-un spaţiu larg deschis - o locaţie care, de obicei, face ca rozătoarele să se simtă vulnerabile în faţa prădătorilor.
În general, asta ar putea sugera că şi-ar putea asuma mai multe riscuri, mai târziu în viaţă, ceea ce este în concordanţă cu datele umane care arată că stresul din primii ani de viaţă poate creşte riscul pentru anumite afecţiuni precum ADHD, care poate fi caracterizat de un comportament de asumare a riscurilor sau de tulburări legate de consumul de substanţe, au apreciat autorii.
Aceste date privind comportamentul care indică efectele dăunătoare ale stresului din primii ani de viaţă oferă dovezi suplimentare pentru importanţa abordării experienţelor adverse din copilărie, spun ei.
