STUDIU: Aproape 10% din populaţia SUA suferă de depresie

STUDIU: Aproape 10% din populaţia SUA suferă de depresie

Un studiu publicat luna aceasta arată că numărul persoanelor care suferă de depresie, fără a apela însă la tratament este în creştere, în Statele Unite, ceea ce ar putea reprezenta o accelerare a crizei de sănătate publică.

În 2020, aproape 1 din 10 americani şi aproape 1 din 5 adolescenţi şi adulţi tineri au raportat că se confruntă cu depresia, a constatat un studiu realizat de facultatea de sănătate publică a universităţilor Columbia şi City University, din New York.

Studiul a mai remarcat o largă răspândire a creşterii numărului de persoane afectate de depresie, fără creşterea proporţională a tratamentului.

Descoperirile au fost publicate luni, în American Journal of Preventive Medicine.

Datele au fost extrase din Sondajul naţional 2015-2020 privind sănătatea şi consumul de medicamente, un studiu reprezentativ la nivel naţional pentru persoanelor din Statele Unite cu vârsta de peste 12 ani.

Depresia majoră este cea mai frecventă tulburare mintală din SUA şi este cel mai puternic factor de risc pentru comportamentul suicidar.

Descoperirile anterioare arată creşteri ale numărului persoanelor care suferă de depresie în populaţia SUA de la 6,6% în 2005 la 7,3% în 2015.

„Studiul nostru actualizează estimările răspândirii depresiei la populaţia americană până în anul 2020 şi confirmă incidenţa creşterii depresiei din 2015 până în 2019, reflectând o criză de sănătate publică care se intensifica în Statele Unite chiar înainte de debutul pandemiei”, a declarat Renee D. Goodwin, profesor adjunct la Departamentul de Epidemiologie de la Columbia şi profesor la City University din New York, autorul principal al studiului.

Efectul net al acestor tendinţe sugerează o accelerare a crizei de sănătate publică, spun autorii studiului.

În 2020, 9% dintre americanii cu vârsta de peste 12 ani au experimentat un episod depresiv major în ultimul an.

Depresia fost mai frecventă în rândul adulţilor tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, cu puţin mai mult de 1%, şi în rândul adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani (16,9%).

Depresia a crescut cel mai rapid în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri, în aproape toate grupurile de gen, rasă/etnică, venituri şi educaţie.

În cazul adulţilor cu vârsta de peste 35 de ani, incidenţa depresiei nu s-a schimbat, în tim ce în general, dorinţa de a căuta ajutor a rămas constant scăzutăâ

.„Rezultatele noastre au arătat că majoritatea adolescenţilor cu depresie nu au spus şi nici nu au discutat cu un profesionist din domeniul sănătăţii despre simptomele depresiei şi nici nu au primit tratament farmacologic din 2015 până în 2020”, a menţionat profesorul Goodwin.

Incidenţa depresiei în rândul persoanelor albe non-hispanice a depăşit-o pe cea a tuturor celorlalte grupuri de rasă/etnie.

Depresia a fost, de asemenea, constant mai ridicată în rândul femeilor comparativ cu bărbaţii şi în rândul adulţilor care nu erau căsătoriţi în prezent sau anterior.

Deşi a existat o creştere a numărului persoanelor care suferă de depresie din 2015 până în 2019 în rândul celor din fiecare grup de venit, numărul preponderent crescut al persoanelor care suferă de  depresie a fost evident în rândul celor cu cel mai mic venit pe gospodărie.

„Nivelul crescut şi concentraţia depresiei netratate în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri sunt deosebit de problematice, deoarece depresia netratată la începutul vieţii este predictivă pentru un risc crescut de probleme suplimentare de sănătate mintală care apar ulterior”, a spus profesorul Goodwin.

Consecinţele pe termen scurt şi lung ale pandemiei asupra depresiei nu sunt încă clare, dar aceste estimări sunt un punct de plecare necesar pentru cuantificarea impactului pandemiei asupra sănătăţii mintale, a mai afirmat profesorul.

În opinia sa, extinderea campaniilor bazate pe dovezi şi pe comunitate, adresate publicului, şi care să promoveze dorinţa de a cere ajutor, intervenţia timpurie, prevenirea şi educaţia despre depresie, sunt absolut necesare în regim de urgenţă.

viewscnt