Cât de mult alcool consumă o mamă înainte şi în timpul sarcinii ar putea determina forma feţei copilului, explică un nou studiu.
Potrivit cercetătorilor din Olanda, femeile însărcinate care consumă doar un pahar mediu de vin (175 ml) sau o bere de 0,33 l pe săptămână ar putea afecta viitorul aspect al copilului.
Cercetătorii spun că noile descoperiri sunt revelatoare, forma feţei unui copil putând fi un indiciu al problemelor sale de sănătate şi de dezvoltare.
Prin faptul că mama consumă alcool în timpul sarcinii, copilul ar putea rămâne cu tulburări din spectrul alcoolismului fetal (FASD), prezentând deficite de dezvoltare, deficienţe neurologice şi o dezvoltare facială vizibil anormală.
Modificările comune ale trăsăturilor faciale pot include un nas deformat sau turtit, deformări ale bărbiei şi pleoapelor inferioare.
Simptomele legate de sănătate includ tulburări cognitive, ADHD, dificultăţi de învăţare, probleme de memorie, probleme de comportament şi întârzieri de vorbire şi limbaj.
Este cunoscut faptul că FASD reprezintă o consecinţă a obiceiurilor de consum de alcool ale mamei în timpul sarcinii, şi în special are o legătură cu consumul excesiv de alcool. Cu toate acestea, până în prezent, se ştiau puţine lucruri despre efectul unui consum redus de alcool asupra dezvoltării faciale a copiilor şi a sănătăţii lor viitoare.
„Am descoperit o asociere, semnificativă din punct de vedere statistic, între expunerea prenatală la alcool şi forma feţei la copiii de nouă ani”, explică primul autor al studiului, doctorand Xianjing Liu, într-un comunicat de presă.
Astfel, cu cât mamele au consumat mai mult alcool, cu atât mai multe schimbări semnificative din punct de vedere statistic au existat. Cele mai frecvente trăsături au fost un vârf al nasului ridicat sau un nas scurtat, bărbia întoarsă în afară şi pleoapa inferioară întoarsă înăuntru, spune Liu.
În rândul grupului de mame care au consumat alcool pe tot parcursul sarcinii, cercetătorii au constatat că, şi în cazul în care mamele au băut foarte puţin în timpul sarcinii, respectiv, mai puţin de 12 g pe săptămână (echivalentul unui pahar mic de vin de 175 ml sau a 330 ml de bere), tot s-a putut observa o asociere între expunerea la alcool şi forma facială a copilului.
„Este pentru prima dată când a fost demonstrată o asociere la niveluri atât de scăzute de consum de alcool”, spune Liu.
„Aş numi faţa o ’oglindă a sănătăţii’, întrucât reflectă starea generală de sănătate a unui copil. Expunerea unui copil la alcool înainte de naştere poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării sănătăţii sale şi, dacă o mamă consumă în mod regulat o cantitate mare de alcool, acest lucru poate duce la o tulburare din spectrul de alcoolism fetal, care se va reflecta în expresia feţei copiilor”, precizează lector univ. Gennady Roshchupkin, lider al grupului de biologie computaţională a populaţiei, de la centrul medical Erasmus, din Olanda.
IA ajută la estimarea trăsăturilor faciale
Cercetătorii au folosit inteligenţa artificială (IA) şi învăţarea profundă pentru a descoperi această legătură. Ei au analizat imagini 3D ale unor copii, luate la vârsta de nouă şi respectiv 13 ani. Au existat puţin peste 3.000 de imagini cu copii de nouă ani, şi aproape 2.500 de imagini cu copii de 13 ani.
Copiii au făcut parte din studiul Generation R, din Ţările de Jos, un studiu în curs de desfăşurare care include o populaţie de femei însărcinate şi copii acestora începând cu viaţa fetală. Copiii s-au născut între ianuarie 2006 şi aprilie 2009.
„Faţa reprezintă o formă complexă şi analizarea ei este o sarcină dificilă. Imagistica 3D ajută foarte mult, dar este nevoie de algoritmi mai avansaţi pentru a face acest lucru”, explică profesorul Roshchupkin.
Pentru această sarcină, cercetătorii au dezvoltat un algoritm bazat pe IA, care compune imagini 3D de înaltă rezoluţie ale feţei, şi produce 200 de măsurători unice/'trăsături'.
Oamenii de ştiinţă au analizat aceste trăsături pentru a căuta asocieri cu expunerea prenatală la alcool, şi au dezvoltat hărţi termice pentru a afişa trăsăturile faciale particulare asociate cu consumul de alcool al mamelor.
Mamele au completat chestionare la începutul, mijlocul şi sfârşitul sarcinii cu cât de mult alcool au consumat. Cercetătorii au împărţit apoi femeile în trei grupuri.
Grupurile au fost:
- mamele care nu au consumat alcool înainte sau în timpul sarcinii;
- cele care au consumat în cele trei luni înainte de a rămâne însărcinate, dar au încetat atunci când au rămas însărcinate; şi
- femeile care au consumat alcoolt atunci când au fost însărcinate;
Acest ultim grup a inclus femeile care au băut alcool doar în primul trimestru de sarcină, şi pe cele care au continuat să consume alcool pe toată durata sarcinii.
Copiii de nouă ani au arătat o legătură semnificativă între schimbarea formei feţei lor şi istoricul de consum de alcool al mamelor.
Modificările au fost mai vizibile la copiii mai mici
Potrivit rezultatelor, copiii femeilor care au băut alcool în primul trimestru de sarcină, dar s-au oprit, precum şi ai celor care au continuat să bea, au fost foarte asemănători.
De asemenea, rezultatele arată că primele trei luni de sarcină au fost cele mai influente în privinţa efectelor consumului de alcool.
Asocierea dintre consumul de alcool şi forma feţei a scăzut la copiii mai mari, şi nu a fost găsită nicio asociere semnificativă atunci când cercetătorii au analizat datele referitoare la copiii în vârstă de 13 ani.
„Este posibil ca, pe măsură ce un copil creşte şi experimentează alţi factori de mediu, aceste schimbări să se diminueze sau să fie ascunse de modelele normale de creştere. Dar asta nu înseamnă că efectul alcoolului asupra sănătăţii va dispărea şi el", a concluzionat profesorul Roshchupkin.
Cercetătorul a ţinut să sublinieze că nu există un nivel stabilit, sigur, de consum de alcool în timpul sarcinii şi a recomandat încetarea consumului de alcool înainte de concepţie pentru a asigura rezultate optime de sănătate, atât pentru mamă, cât şi pentru fătul în curs de dezvoltare.
Oamenii de ştiinţă au mai precizat că sunt necesare investigaţii suplimentare privind mecanismele acestei asocieri pentru a înţelege pe deplin modul în care ele apar şi apoi slăbesc odată cu vârsta.
Studiul este primul care examinează această problemă la copiii din mai multe medii etnice.
Printre limitările cercetării, autorii indică inclusiv lipsa de date privind consumul de alcool cu mai mult de trei luni înainte de sarcină şi faptul că este posibil ca mamele să nu fi completat corect chestionarul.
Echipa mai notează că studiul, publicat joi, în revista Human Reproduction, a fost unul observaţional şi nu poate dovedi în mod definitiv că un consum de alcool cauzează modificări ale formei feţei, şi că această relaţie este doar una de asociere.
(Foto: Cât de mult alcool consumă o mamă înainte şi în timpul sarcinii ar putea determina forma feţei copilului, potrivit unui nou studiu. CREDIT: Revista Human Reproduction - SWNS1Simon - Simon Galloway: Rezultatele semnificative nominale ale diferitelor niveluri. Multietnic, nivel de expunere prenatală la alcool (PAE) >1. Nivelul 1: PAE numai înainte de sarcină; Nivelul 2a: PAE în timpul primului trimestru, dar abstinenţă în timpul trimestrelor doi şi trei; şi Nivelul 2b: PAE în timpul primului trimestru sau PAE în toate trimestrele. Zonele roşii se referă la modificări spre interior, în timp ce zonele albastre se referă la modificări spre exterior ale feţei în raport cu centrul geometric al capului).