Imunoterapia pentru pacienţii care suferă de cancer şi se îmbolnăvesc de COVID-19 este sigură, potrivit unui studiu preliminar. Cercetătorii au fost precauţi înainte de-a trage concluzii referitoare la bolnavii de cancer şi COVID-19, deoarece multe complicaţii ale COVID-19 rezultă dintr-un răspuns imun hiperactiv.
,,La pacienţii cu COVID-19 şi cancer, echipa noastră a considerat ca imunoterapia ar putea creşte răspunsul sistemului imunitar, care ar putea fi deja hiperactiv din cauza infecţiei COVID-19", a declarat cercetătorul Layne Weatherford într-un comunicat de presa al Universităţii din Cincinnati.
În acest studiu în curs de derulare, cercetătorii utilizează probe de sânge de la pacienţi cu cancer care au COVID-19. Weatherford a menţionat, potrivit siteului WebMD.com că pacienţii cu cancer sunt mai susceptibili la COVID-19, precum şi la complicaţii severe ale infecţiei cu SARS-COV-2.
Conf. univ. dr. Dana Lucia Stănculeanu, şefa Clinicii Oncologie Medicală I din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti şi preşedinte al Comitetului Director al Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România (SNOMR), a precizat că nu există o abordare universal valabilă în oncologia medicală pe perioada pandemiei Covid-19.
,,Rezultatele studiului Patients with Cancer Appear More Vulnerable to SARS-COV-2: A Multicenter Study during the COVID-19 Outbreak, Cancer Discovery, Dai M, et al din 2020 sugerează că diversele tipuri de tratamente primite de pacienţii oncologici au o influenţă diferită asupra evoluţiei şi ratelor de deces. Astfel, pacienţii aflaţi sub tratament imunoterapic şi infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2 au înregistrat cele mai mari procente de deces şi de simptomatologie severă, preponderent prin dezvoltarea sindromului de detresă respiratorie acută”, a spus conf.univ.dr. Stănculeanu.
Un alt studiu a demonstrat că imunoterapia trebuie considerată ca opţiune de tratament şi la pacienţii în vârstă, şi nu doar la cei care nu suportă chimioterapia, aşa cum se întâmplă în multe cazuri.