Studiu surprinzător despre consumul de peşte şi riscul de melanom

Studiu surprinzător despre consumul de peşte şi riscul de melanom

Cercetătorii acordă o atenţie tot mai mare în ultima perioadă dietei şi rolului pe care îl joacă aceasta în ceea ce priveşte cancerul. Astfel, sunt publicate tot mai multe studii referitoare la regimurile bazate pe vegetale care pot ajuta la prevenirea cancerului de sân, dar şi despre riscul crescut de cancer la ficat pe care îl conferă consumul de băuturi dulci. Cel mai nou studiu american aduce în atenţie faptul că peştele poate creşte riscul de melanom. Descoperirea este greu de explicat, astfel că rezultatele studiului au stârnit discuţii în rândul specialiştilor.

Concluziile studiului, care a urmărit peste 490.000 de americani mai în vârstă, arată că cei 20% dintre participanţi cu cel mai mare consum de peşte aveau un risc cu aproximativ un sfert mai mare de a dezvolta melanom peste 15 ani, faţă de cei 20% cu cel mai mic consum de peşte.

Cu toate acestea, experţii au subliniat că descoperirile arată doar o corelaţie şi nu există o dovadă că există o legătură de cauzalitate între consumul de peşte şi riscul de melanom.

,,Peştele este o sursă de proteine ​​sănătoase, adesea bogată în acizi graşi omega-3. Datorită beneficiilor sale asupra sănătăţii, experţii recomandă în general oamenilor să se consume două porţii de 100 de grame de peşte pe săptămână. Peştele poate fi o „alternativă excelentă”, pentru persoanele care doresc să limiteze carnea roşie şi procesată – care sunt legate de riscuri mai mari de anumite tipuri de cancer, inclusiv cancerul de colon şi rectal”, a precizat Amy Bragagnini, de la Mercy Health Lacks Cancer Center, din Grand Rapids, Michigan, purtător de cuvânt al Academiei Americane de Nutriţie şi Dietetică.

Aşadar, de ce ar fi peştele legat de melanom, o boală cel mai strâns legată de factorii de risc precum arsurile solare şi istoricul familial?

Nu este clar nici pentru cercetătorul principal Eunyoung Cho. Dar o ipoteză este că de fapt nu peştele ar fi principalul vinovat, ci contaminanţii - cum ar fi mercurul şi PCB-urile – care pot exista la niveluri relativ ridicate la unii peşti.

,,Cercetările anterioare au asociat expunerea la mercur cu un risc mai mare de melanom şi alte tipuri de cancer de piele”, a remarcat Eunyoung  Cho, profesor la Şcoala Medicală Warren Alpert de la Brown University, din Providence, R.I.

Cu toate acestea, este doar o ipoteză, dar acesta este primul studiu care arată această asociere.

„Avem nevoie de mai multe cercetări pentru a reproduce aceste descoperiri înainte de a putea face recomandări alimentare”, e de părere Cho, potrivit Medicine.net.com.

Descoperirile, publicate în 9 iunie în revista Cancer Causes and Control, se bazează rezultatele unui studiu care a inclus 491.000 de americani cu vârsta cuprinsă între 50 şi 71 de ani care au fost urmăriţi timp de 15 ani.

La început, ei au completat chestionare despre dietă, exerciţii fizice şi obiceiuri de fumat şi de băut.

Pe parcursul perioadei de studiu, puţin peste 5.000 de participanţi au fost diagnosticaţi cu melanom malign, în timp ce aproape 3.300 au dezvoltat melanom in situ - unde celulele melanomului „precanceroase” se află pe stratul superior al pielii, dar nu au pătruns în straturile mai profunde.

Echipa lui Cho a descoperit că persoanele cele mai mari consumatoare de peşte aveau un risc cu 22% mai mare de melanom malign şi un risc cu 28% mai mare de melanom in situ, comparativ cu participanţii care au mâncat cel mai puţin peşte.

Aceste riscuri mai mari au avut loc atunci când cercetătorii au luat în considerare alte obiceiuri de stil de viaţă, rasă, nivelul de educaţie şi locul în care locuiau oamenii.

,,Cu toate acestea, studiului i-au lipsit detalii despre obiceiurile personale ale oamenilor la soare”, a spus dr. William Dahut, director ştiinţific al Societăţii Americane de Cancer. Nu este clar, a remarcat el, dacă consumatorii de peşte au mai multe şanse să aibă o „casă pe plajă” sau să petreacă în aer liber.

Dahut nu le-ar spune oamenilor să nu mănânce peşte din cauza riscului de melanom, fiindcă o constatat cu uimire că persoanele care au raportat că au consumat mai mult peşte neprăjit sau conservă de ton au avut un risc crescut de melanom malign, dar cei care au mâncat mult peşte prăjit au avut de fapt un risc scăzut.

De altfel, atât Cho, cât şi Bragagnini au fost de acord că descoperirea este greu de explicat. Este posibil, a speculat Cho, ca tipul de peşte să conteze; ea a spus că studiile viitoare ar putea analiza dacă anumite soiuri de peşte sunt legate de un risc mai mare de melanom.

Deocamdată, Bragagnini a recomandat ca oamenii să se concentreze asupra dietei generale, inclusiv să consume o mulţime de alimente vegetale, cum ar fi legume, fructe, fasole, nuci şi cereale bogate în fibre. În ceea ce priveşte peştele, ea sfătuieşte ca acesta să fie gătit la abur sau copt.

Referitor la melanomul malign tacticile de prevenire primară rămân aceleaşi: limitarea expunerii la razele ultraviolete - de la soare sau de la saloanele de bronzat - şi verificarea pielii pentru noi modificări ale aluniţelor existente.

viewscnt