Tarife percepute de ANMDMR pentru noi tipuri de studii clinice, introduse de Ministerul Sănătăţii

Tarife percepute de ANMDMR pentru noi tipuri de studii clinice, introduse de Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii va introduce tarife care urmează să fie percepute de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pentru noi tipuri de studii clinice.

Măsura este prevăzută într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care modifică şi completează ordinul ministrului sănătăţii nr. 888/2014 (privind aprobarea cuantumului tarifului pentru activităţile desfăşurate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în domeniul medicamentelor de uz uman).

Proiectul prevede introducerea a 18 noi tipuri de tarife în domeniul studiilor clinice, în conformitate cu ultimele reglementări europene şi naţionale în domeniu (Regulamentul (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind studiile clinice intervenţionale cu medicamente de uz uman şi ordonanţa de urgenţă a guvernului/OUG nr. 29/2022).

Printre aceste noi tarife se numără tariful pentru evaluarea unui studiu clinic multinaţional şi studiu cu design complex pentru protocolul master şi primul sub-protocol, cu România stat membru în cauză (SMC), cu Dosarul medicamentului pentru investigaţie clinică (DMIC) complet - 1.300 euro, pentru evaluarea unui studiu clinic multinaţional şi studiu cu design complex pentru protocolul master şi primul sub-protocol, cu România SMC cu DMIC simplificat - 5.243 euro şi examinarea notificărilor de închidere, oprire temporară, terminare timpurie sau a rezultatelor studiului clinic cu România SMR sau SMC - 200 euro.

În cazul studiilor academice sau necomerciale, tariful se reduce cu 50%, prevede proiectul. În schimb, pentru medicamentele de terapie avansată, tariful se majorează cu 50%.

Potrivit legislaţiei europene, medicamentele de terapie avansată sunt cele pentru terapie genică, medicamentele pentru terapia celulară somatică şi cele care provine din ingineria tisulară.

viewscnt