Tedros Adhanom Ghebreyesus, reales la conducerea OMS

Tedros Adhanom Ghebreyesus, reales la conducerea OMS

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus a fost reales în funcţia de director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu un mandat de 5 ani, potrivit Reuters. 

Alegerea s-a făcut prin vot secret şi a avut loc în cadrul unei reuniuni la Geneva, Elveţia, la care au participat reprezentanţii celor 194 de state membre ale OMS.

Este prima întâlnire majoră cu prezenţă fizică după debutul pandemiei de Covid-19. La reuniune participă peste 100 de miniştri ai sănătăţii.

Rezultatul votului a fost o formalitate, în condiţiile în care etiopianul era singurul candidat la conducerea OMS.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a primit un nou mandat în ciuda criticilor la adresa modului în care a condus organizaţia pe perioada pandemiei.

în cadrul reuniunii vor fi discutate teme majore privind sănătatea la nivel mondial, inclusiv despre  elaborarea unui tratat internaţional privind prevenirea pandemiilor şi pregătirea pentru acestea.

La 1 decembrie 2021, statele membre ale OMS au ajuns la un consens pentru a demara procesul de elaborare şi negociere a unei convenţii, a unui acord sau a unui alt instrument internaţional în temeiul Constituţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a consolida prevenirea, pregătirea şi răspunsul în caz de pandemie.

În urma deciziei a fost constituit un organism interguvernamental de negociere, care se reuneşte periodic şi va prezenta apoi un raport privind progresele înregistrate în cadrul celei de a 76-a Adunări Mondiale a Sănătăţii, care va avea loc în 2023, cu scopul de a adopta instrumentul până în 2024.

G20 a agreat deja să realizeze un fond global pentru pregătire în caz de pandemii, dar care nu va fi gestionat de către OMS, ci cel mai probabil de către Banca Mondială.

Discuţiile se vor axa şi asupra finanţării OMS, una dintre propuneri vizând creşterea graduală a contribuţiilor statelor membre până la finalul acestui deceniu.

Obiectivul avut în vedere este ca aceste contribuţii să ajungă la 50% din bugetul OMS, de la 16% în prezent, restul fiind asigurat de către donatori, care finanţează de obicei punctual proiecte ale organizaţiei.

Totuşi, intrducerea anumitor reglementări internaţionale privind intervenţiile în cazul apariţiei unei epidemii sunt departe de un consens, discuţiile urmând să continue în perioada următoare.

viewscnt