Testul care identifică pacienţii cu risc ridicat pentru dializă sau transplant renal

Testul care identifică pacienţii cu risc ridicat pentru dializă sau transplant renal

Un simplu test este capabil să identifice pacienţii care au risc ridicat pentru dializă sau transplant renal. Testul detectează excesul de proteine ​​în urină şi astfel identifică cu exactitate pacienţii care au un risc mai mare de boală renală progresivă, după ce au fost spitalizaţi pentru leziuni renale acute.

Un astfel de test, ale cărui costuri sunt reduse, după cum au comunicat cercetătorii de la UC San Francisco, care au realizat un studiu în acest sens, ar putea să economisească miliarde de dolari în sistemul de sănătate din SUA. În plus, tratarea direcţionată către aceşti pacienţi identificaţi cu risc ridicat ar putea reduce nevoia viitoare de dializă sau transplant de rinichi.

Într-un studiu realizat pe mai mult de 1.500 de pacienţi cu şi fără leziuni renale acute (AKI) - o afecţiune în care rinichii nu pot brusc să filtreze deşeurile din sânge - s-a constatat că cei cu niveluri mai mari de proteine ​​în urină, la trei luni după externarea din spital aveau un risc de 150% mai mare de-a dezvolta viitoare boli renale.

Cercetările anterioare au descoperit că leziunile renale acute au fost asociate cu o creştere de 5,4 miliarde de dolari la 24 de miliarde de dolari în costurile de spitalizare din S.U.A. Cei mai ,,scumpi” pacienţi au fost cei care necesită dializă, pentru care costurile au fost cu 11.016 dolari până la 42.077 dolari mai mari pe spitalizare decât pentru pacienţii fără leziuni renale acute. AKI, de asemenea, duce la 3,2 zile suplimentare de spitalizare per pacient, cu costuri mai ridicate decât infarctul miocardic şi sângerarea gastrointestinală şi comparabil cu accident vascular cerebral, pancreatita şi pneumonia.

Proteinuria, sau excesul de proteine ​​din urină, este un indicator important al funcţiei renale care poate semnala boala renală precoce. Cu toate acestea, nu se măsoară în mod obişnuit la pacienţi după apariţia AKI, în ciuda faptului că este un test ieftin, non-invaziv, care este frecvent utilizat de către medici în alte medii.

„Ar trebui să se pună mult mai mult accent pe testarea proteinuriei după AKI pentru identificarea pacienţilor cu risc ridicat. Acest test simplu poartă informaţii prognostice importante care nu sunt transmise de creatinina serică”, a declarat prof. dr. Chi-yuan Hsu, şeful Departamentului de nefrologie la UCSF şi autorul principal al studiului.

Hsu a furnizat rezultate din studiul derulat asupra a 1 3838 de adulţi spitalizaţi, jumătate dintre aceştia având leziuni renale acute. Persoanele au fost urmărite în medie 4,7 ani. 138 din pacienţi (9%) au avut evoluţie a bolii renale şi 58 de pacienţi au avut boală renală în stadiu final. Dintre cei cu AKI, 97 de pacienţi (12,6%) au avut evoluţie a bolii renale. La cei cu proteinurie după trei luni s-a constatat că au un risc de 1,5 ori mai mare de progresie a bolii.

„Majoritatea pacienţilor cu leziuni renale acute nu îşi cunoaşte starea, nu înţelege istoricul său natural sau factorii predispozanţi şi doreşte mai multe informaţii”,a precizat dr. Hsu.

Leziunea renală acută poate apărea la orice vârstă şi are diverse cauze şi simptome complexe. Aceasta afectează peste 200.000 de pacienţi în Statele Unite în fiecare an şi peste 13,3 milioane în întreaga lume. Pacienţii care se recuperează au o probabilitate mai mare de recurenţă, evoluţia bolilor renale, insuficienţă renală, boli de inimă şi chiar deces. Aproximativ 20 la sută dintre pacienţi dezvoltă boli renale cronice în termen de trei până la cinci ani.

Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore au dezvoltat recent un nou instrument de calcul, care poate prezice  riscul de-a face în următorii 5 ani boală cronică renală(BCR).

viewscnt