Ultimul pas pentru operaţionalizarea agenţiei care se va ocupa de construcţia de noi spitale prin PNRR

Ultimul pas pentru operaţionalizarea agenţiei care se va ocupa de construcţia de noi spitale prin PNRR

Ministerul Sănătăţii a făcut ultimul pas pentru operaţionalizarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), structura finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care se va ocupa de construcţia sau modernizarea a 25 de spitale noi. Noua structură va gestiona şi construcţia celor 3 spitale regionale, din Cluj, Craiova şi Iaşi.

Astfel, un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 2.340/2022), publicat miercuri în Monitorul Oficial, aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a ANDIS, ultima etapă necesară pentru ca instituţia să devină operaţională.

ANDIS a fost înfiinţată la începutul lunii iunie de către guvern, printr-un act normativ (OUG 76/2022). Ulterior, o hotărâre aprobată de Executiv în iulie prevedea că agenţia va avea 80 de posturi.

Potrivit calendarului de implementare a PNRR, noua agenţie trebuia înfiinţată până la finalul lunii iunie 2022.

Hotărârea de guvern aprobată în iulie prevede că, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, ministrul sănătăţii trebuie să aprobe, prin ordin, regulamentul de organizare şi funcţionare, structura organizatorică detaliată şi statul de funcţii pentru aparatul propriu al ANDIS.

Ordinul publicat miercuri în Monitorul Oficial bifează această ultimă etapă legală, de aprobare a regulamentului, şi prevede că agenţia este finanţată integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

"ANDIS îşi exercită atribuţiile (...) în legătură cu pregătirea, implementarea şi finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate", prevede noul ordin.

Agenţia se va ocupa de realizarea spitalelor regionale de urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova, precum şi, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de ale obiective "de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate având ca obiect investiţii în spitalele din reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii" şi în unităţi medicale din reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii.

Agenţia este în subordinea Ministerului Sănătăţii şi se va ocupa, în locul direcţiilor din minister, de toate proiectele finanţate din PNRR, în condiţiile în care structurile actuale nu au competenţa necesară pentru a gestiona astfel de proiecte de amploare.

Principala misiune a ANDIS în cadrul PNRR va fi gestionarea proiectelor de construire sau de modernizare a cel puţin 25 de spitale din România, selectate dintr-o listă de 49 de proiecte. Au fost reţinute proiectele cele mai avansate, care au şanse să fie finalizate până în 2026.

O altă prioritate în sănătate prevăzută în PNRR este realizarea de reforme pentru dezvoltarea capacităţii de gestionare a fondurilor publice, dezvoltarea capacităţii de investiţii în infrastructura sanitară şi s capacităţii de management al serviciilor de sănătate.

Această componentă, la care autorităţile române din domeniul sănătăţii au o capacitate slabă, are un buget de 180 milioane euro.

viewscnt