Un centru de transplant multiorgan ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti cu bani din PNRR

Un centru de transplant multiorgan ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti cu bani din PNRR

Un centru de transplant multiorgan ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Anunţul a fost făcut marţi de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Este al doilea centru de transplant multiorgan pentru care autorităţile locale încearcă să obţină finanţare prin PNRR, după cel din Cluj, aflat într-un stadiu mult mai avansat.

Viitorul centru de transplant multiorgan din Bucureşti este prezentat de primarul Nicuşor Dan ca fiind "un proiect unic ca anvergură şi importanţă în sud-estul Europei", care va permite efectuarea de transplanturi în condiţii modeme, echivalente celor oferite în centrele de transplant din ţările avansate din Europa sau în alte centre medicale internaţionale.

Realizarea investiţiei presupune construirea unei clădiri noi, cu regim de înălţime 3S+P+7E+8Erth, în care să funcţioneze integrat compartimente şi secţii medicale precum imagistică (CT şi RMN), ambulatoriu (cu 16 cabinete), laborator anatomo-patologie şi laborator transplant, ATI (cu 17 paturi), bloc operator cu 8 săli de operaţie şi zonă de spitalizare cu 66 de paturi.

Valoarea investiţiei este de 610,17 milioane lei (123,5 milioane euro, la cursul actual) cu TVA inclus, iar finanţarea ar putea fi realizată prin PNRR, bugetul local al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), sau din alte surse legal constituite.

Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, iniţiat de ASSMB a primit aprobarea consilierilor generali în ultima şedinţă.

CONCURENŢĂ CU UN PROIECT SIMILAR PROPUS LA CLUJ

În Cluj, autorităţile judeţene au demarat de mai mult timp un proiect similar,  în vederea realizării unui Centru Integrat de Transplant multiorgan.

Proiectul este într-o fază mult mai avansată, în luna august fiind demarată procedura de licitaţie pentru execuţia efectivă a unităţii medicale, după eliberarea autorizaţiei de construire.

Proiectul presupune construirea unui centru de transplant multiorgan (de cord, plămân, hepatic şi renal) considerat, la fel ca proiectul anunţat acum la Bucureşti, "unic" în România şi în regiune, investiţia fiind însă mai mare, de circa 200 milioane euro.

Centrul din Cluj va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord şi cel hepatic.

Clădirea va avea un regim de înălţime 4S+P+5E+Et, va dispune de 12 săli de operaţie şi chirurgie, zone de imagistică şi UPU, laboratoare, unitate de transfuzii şi recoltare sânge, zona ATI, cabinete medicale şi săli de cercetare, saloane şi heliport.

Contractul de proiectare, în valoare de 15 milioane lei, a fost semnat în noiembrie 2020 de Consiliul Judeţean Cluj cu birourile de arhitectură care au câştigat, în septembrie 2020, concursul internaţional de soluţii de arhitectură –  biroul de arhitectură Dico şi Ţigănaş din Cluj, în asociere cu biroul Pinearq din Barcelona, specializat în proiecte de sănătate.

Concursul a fost organizat de Consiliul Judeţean Cluj cu Ordinul Arhitecţilor din România şi a fost considerat cel mai mare concurs de soluţii organizat în România după valoarea premiilor – premiul I însemnând un contract de proiectare de circa 3,2 milioane de euro.

viewscnt