Un candidat de medicament contraceptiv experimental, dezvoltat de cercetătorii de la Weill Cornell Medicine, din Statele Unite, inhibă temporar spermatozoizii şi previne sarcinina în modelele preclinice.
Cercetătorii de la colegiul medical Weill, din cadrul universităţii Cornell, din Statele Unite, testează un contraceptiv pentru bărbaţi.
Medicamentul experimental contraceptiv conceput pentru bărbaţi a demonstrat că îşi face efectul în 30 de minute de la administrare, în studiile de laborator efectuate pe şoareci, potrivit unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate marţi.
Potrivit echipei de cercetare, studiul, publicat marţi în jurnalul Nature Communications, a „validat” potenţialul acestui medicament utilizat ca metodă de contracepţie „la cerere”.
Studiul notează că alte contraceptive testate pentru bărbaţi afectează dezvoltarea spermatozoizilor şi necesită luni de tratament pentru a fi eficiente. Alte încercări de dezvoltare a unui contraceptiv pentru bărbaţi au produs efecte secundare nedorite.
Medicamentul inhibă adenilil ciclaza solubilă, o enzimă esenţială pentru mişcarea şi dezvoltarea spermatozoizilor, informează Agerpres.
Potrivit echipei de cercetare, la 30 de minute după administrarea unei singure doze de medicament şoarecilor de laborator, spermatozoizii lor nu s-au mai mişcat şi nu s-au mai dezvoltat, ceea ce a condus la infertilitate temporară.
Medicamentul continuă să inhibe mobilitatea şi dezvoltarea spermatozoizilor timp de aproximativ 2,5 ore de la administrare. După acest interval, ei îşi recapătă mobilitatea, iar la 24 de ore după injectare şoarecii erau din nou complet fertili.
În prezent, singurele metode accesibile pe scară largă şi eficiente pentru contracepţie destinate bărbaţilor sunt prezervativul şi vasectomia.
„Pe lângă faptul că sunt mai convenabile, terapiile care acţionează în mod acut sunt mai puţin susceptibile de a provoca efecte secundare nedorite comparativ cu tratamentele cronice”, se precizează în raportul care însoţeşte studiul.
Această strategie inovatoare, la cerere, non-hormonală, reprezintă un concept netestat anterior în contracepţie, care are potenţialul de a oferi egalitate între sexe şi, ca şi apariţia contraceptivelor orale pentru femei, revoluţionează planificarea familial, spun autorii.
Potrivit Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, 14% dintre femei folosesc pilula contraceptivă, aproximativ 10% utilizează un dispozitiv contraceptiv reversibil cu durată lungă de acţiune, 18% folosesc sterilizarea feminină, iar 5,6% se bazează pe sterilizarea masculină pentru prevenirea unei sarcini nedorite.
[ot-video][/ot-video](Această înregistrare video arată motilitatea spermei umane în absenţa (stânga, control cu vehicul) sau în prezenţa (dreapta, inhibitor sAC) medicamentului experimental pentru contracepţia masculină. Credit: Dr. Melanie Balbach)