O echipă de cercetare a identificat un posibil marker care poate indica vulnerabilitate unei persoane de a dezvolta tulburare de stres post-traumatic (PTSD).
Într-un nou studiu, cercetătorii au descoperit că activitatea crescută într-o anumită regiune a creierului (amigdala cerebrală), ca răspuns la observarea expresiilor faciale de surpriză sau neutre, pare să fie legată de dezvoltarea PTSD.
O serie de simptome definesc PTSD, dar cercetătorii au fost deosebit de interesaţi de hipervigilenţă, respectiv acea „nevoie de a monitoriza încontinuu mediul din jur pentru potenţiale ameninţări”, spune Cecilia Hinojosa, prima autoare a lucrării de cercetare, publicată în Journal of Psychiatric Research, care este, în prezent, cercetător postdoctoral la universitatea Emory şi se concentrează pe studierea PTSD la femei.
Cercetările anterioare au descoperit că hipervigilenţa poate determina persoanele cu PTSD să răspundă cu teamă la semnale ambigue sau care nu sunt în mod clar ameninţătoare - de exemplu, auzirea unei petarde poate declanşa teamă referitoare la împuşcături.
Echipa condusă de cercetători de la Tufts (Statele Unite) a studiat perechi de gemeni identici, de sex masculin, folosind studii bazate pe date de fMRI (rezonanţă magnetică funcţională) ale activităţii creierului.
Studiind gemeni identici, care au aceleaşi gene, cercetătorii au putut arăta ce trăsături sunt familiale şi care nu.
Într-un set de 12 perechi de gemeni identici, unul dintre gemeni a suferit traume şi a dezvoltat PTSD, în timp ce celălalt nu a fost expus la traume.
Un alt set de 15 perechi de gemeni identici a fost folosit ca grup de control. Un membru al acelui set de gemeni a suferit traume, dar nu a dezvoltat PTSD, iar celălalt nu a fost expus la traume.
Deşi, în cercetările anterioare, în timpul scanării activităţii creierului, au mai fost studiate reacţiile persoanelor cu PTSD la imaginile legate de traume, nu au fost examinate şi răspunsurile la imaginile ambigue.
În recentul studiu, echipa de cercetare s-a concentrat pe două mecanisme ale creierului.
Mecanismele PTSD
Primul a fost activarea sporită a amigdalei cerebrale, o parte a creierului care este implicată în procesarea stimulilor legaţi de frică, în răspunsul luptă, fugi sau îngheaţă.
„De fiecare dată când experimentăm ceva în mediul nostru care ar putea fi potenţial ameninţător, ca reacţie, amigdala declanşează un lanţ de răspunsuri în creier”, spune Hinojosa.
Al doilea mecanism este activarea girusului frontal de pe faţa medială, o parte a cortexului prefrontal implicată în inhibarea răspunsului amigdalei la lucruri care de fapt nu sunt ameninţătoare.
Studiul, care a implicat cercetători de la Tufts, MGH, Duke şi Institutele Naţionale de Sănătate, din Statele Unite, a căutat să afle dacă oamenii posedă modele preexistente de activare a creierului care îi fac mai susceptibili la PTSD sau, dacă dobândesc acel model de activare tocmai pentru că au PTSD.
Cercetătorii se aşteptau ca bărbaţii cu PTSD să arate o mai mare activare a amigdalei la observarea feţelor cu aspect surprins, dar nu se aşteptau ca participanţii să aibă acelaşi răspuns şi la expresiile faciale neutre.
În mod concludent, acelaşi rezultat a fost observat şi în cazul gemenilor neexpuşi la traume din rândul participanţilor fără PTSD.
Pe de altă parte, grupul care a suferit traume, dar nu a fost diagnosticat cu PTSD, nu a arătat acelaşi răspuns crescut al amigdalei, nici la expresiile feţelor surprinse, nici la cele neutre.
Aceste descoperiri pot însemna că persoanele care prezintă o mai mare activare a amigdalei înainte de a suferi traume pot fi mai vulnerabile la dezvoltarea PTSD, notează autoarea studiului.
Descoperirile pot implica, de asemenea, că, dacă o persoană prezintă o vulnerabilitate preexistentă să dezvolte PTSD - prin activarea crescută a amigdalei - şi experimentează un eveniment traumatic, „am putea să îi oferim tratamente de îndată ce suferă această traumă pentru a preveni, sperăm, dezvoltarea simptomelor PTSD. ”, precizează ea.
O ultimă concluzie în acest studiu arată că scăderea reactivităţii în girusul frontal medial, care atenuează un răspuns excesiv de frică, a avut loc numai la grupul cu PTSD, ceea ce sugerează că răspunsul scăzut în cortexul prefrontal „este o caracteristică dobândită a PTSD”, spune Hinojosa, care şi-a dat doctoratul în psihologia experimentală.
Ea a indicat şi studiile asupra animalelor non-umane, care sugerează că stresul cronic sau evenimentele traumatice sunt neurotoxice. Stresul şi traumele „ar putea dăuna acestei regiuni a creierului, făcându-l să nu funcţioneze la fel de bine”, precizează cercetătoarea.
Potrivit acesteia, studiul ar trebui să fie replicat cu dimensiuni mai mari ale eşantionului şi să fie extins dincolo de subiecţii exclusiv bărbaţi, aşa cum s-a întîmplat în acest studiu.
