Un nou tratament ţintit pentru controlul glicemiei la pacienţii cu hiperinsulinism (HI) a obţinut rezultate promiţătoare într-un studiu clinic realizat în Statele Unite.
Hiperinsulinismul este o boală genetică endocrină, în care pancreasul produce prea multă insulină şi duce la hipoglicemie (glicemie scăzută). Aceasta cauzează adeseori probleme grave de sănătate, care pot duce la comă sau chiar la deces.
Constatările oferă dovezi suplimentare că tratamentul ar putea preveni hipoglicemia la pacienţii cu HI fără a mai fi nevoie de intervenţii chirurgicale.
Cercetători de la Spitalul de Copii din Philadelphia (CHOP) din SUA au arătat că un tratament ţintit pe care l-au dezvoltat este eficient în controlul glicemiei la pacienţii cu hiperinsulinism.
Constatările, care au fost publicate recent în Diabetes Care, oferă dovezi suplimentare că tratamentul ar putea preveni hipoglicemia la pacienţii cu HI fără a mai fi nevoie de îndepărtare completă a pancreasului, tratamentul standard actual pentru HI difuz sever.
„În prezent, există foarte puţine tratamente medicale pentru HI, iar cele existente au o eficacitate redusă şi sunt asociate cu efecte secundare semnificative. Suntem foarte încântaţi de acest studiu deoarece, vizând fiziopatologia de bază a acestei boli, tratamentul cu exendin-(9-39), o proteină (peptidă) de sinteză, oferă potenţiale avantaje terapeutice faţă de terapiile disponibile în prezent pentru HI, ceea ce ar putea face o diferenţă uriaşă în viaţa copiilor pe care îi îngrijim“, a declarat autoarea principală a studiului dr. Diva D. De León-Crutchlow, şefa departamentului de endocrinologie şi diabet şi directorul centrului de hiperinsulinism ereditar de la Spitalul de Copii din Philadelphia.
Hiperinsulismul congenital este cea mai frecventă cauză de hipoglicemie persistentă la sugari şi copii.
Deşi aproximativ jumătate din cazuri nu au o cauză genetică cunoscută, cea mai comună şi severă formă de HI este cauzată de o mutaţie a genelor care codifică două subunităţi ale canalului de potasiu dependent de ATP al celulelor beta pancreatice, o formă a bolii cunoscută sub numele de KATPHI.
Pacienţii cu această formă a bolii devin hipoglicemici atunci când se află în repaus alimentar sau după o masă bogată în proteine, posibil datorită glutaminei din proteină care stimulează amplificarea semnalizării receptorului glucagon like peptidă 1 (GLP-1) de pe celulele beta pancreatice.
În studiile anterioare, cercetatorii de la CHOP au arătat că administrarea prin perfuzie intravenoasă a exendin-(9-39), care blochează receptorul GLP-1, a crescut semnificativ nivelurile glicemiei, în condiţii de repaus alimentar, la adolescenţi şi adulţi cu forma KATPHI a bolii.
Cercetătorii au mai arătat că agentul inhibă secreţia de insulină în modelele bolii KATPHI. Aceste rezultatele au sugerat că inhibarea semnalizării GLP-1 ar putea fi un mijloc eficient pentru controlul HI.
Ţinând cont de succesul studiilor anterioare, cercetătorii au decis să testeze exendin-(9-39) la copiii mai mici cu HI pentru a vedea dacă medicamentul are un succes similar în această populaţie, nu numai între mese, ci şi după masă.
Ei au înscris 16 pacienţi cu vârste cuprinse între 10 luni şi 15 ani cu hipoglicemie persistentă cauzată de HI, toţi cu excepţia unuia având confirmată ereditatea KATPHI; pacientul fără confirmare genetică avea simptome corespunzătoare bolii KATPHI.
Pentru a testa eficacitatea tratamentului, cercetătorii au administrat timp de şase ore perfuzii cu trei doze diferite de exendin-(9-39), după ce pacienţii s-au aflat în repaos alimentar pentru aproape 12 ore, şi au comparat rezultatele cu o soluţie salină de control.
Pe o perioadă de alte două zile, cercetătorii au administrat perfuzii unui subset de opt pacienţi, cu cea mai mare doză de exendin-(9-39), sau cu o soluţie salină de control, în timpul unui test combinat de toleranţă alimentară cu un test de toleranţă la proteine administrate oral.
Cercetătorii au descoperit că exendin-(9-39) a scăzut cu 76% probabilitatea de hipoglicemie în timpul repaosului alimentar, în grupul care a primit doze medii, şi cu 84% în grupul care a primit cea mai mare doză. De asemenea, cercetătorii au mai descoperit că administrarea de exendin-(9-39) în timpul testului de proteine a scăzut cu 82% probabilitatea de hipoglicemie.
Grupul căruia i-au fost administrate doze medii a demonstrat şi el o creştere cu 20% a glicemiei în timpul repaosului alimentar, în timp ce doza mai mare a dus la o creştere cu 28% a glicemiei după masă şi o creştere cu 30% a glicemiei după testul proteic.
Cercetătorii au remarcat că, în timp ce efectul exendin-(9-39) asupra glicemiei în timpul repaosului alimentar pare a fi mediat de suprimarea secreţiei de insulină, efectul asupra hipoglicemiei induse de proteine poate fi controlat de creşterea mediată de exendin-(9-39) şi de medierea glucagonului, sugerând că tratamentul ar putea induce mai multe mecanisme de control al glicemiei (zahărului din sânge).
