Un singur pahar de alcool pe săptămână în timpul sarcinii poate provoca modificări semnificative în creierul fătului

Un singur pahar de alcool pe săptămână în timpul sarcinii poate provoca modificări semnificative în creierul fătului

Consumul chiar şi în cantităţi mici de alcool în timpul sarcinii, respectiv mai puţin de un pahar pe săptămână, poate afecta dezvoltarea creierului fătului, avertizează cercetătorii americani.

Un studiu prezentat la reuniunea anuală a Societăţii de Radiologie din America de Nord ridică întrebări cu privire la siguranţa consumului chiar şi a celei mai mici cantităţi de alcool în timpul sarcinii, deoarece cercetătorii au descoperit anomalii structurale ale creierului la examenele RMN ale fetuşilor expuşi la un singur pahar de băutură alcoolică pe săptămână în timpul gestaţiei. În unele cazuri, aceste anomalii s-au dovedit a fi semnificative.

„Din păcate, multe femei însărcinate nu sunt conştiente de influenţa alcoolului asupra fătului în timpul sarcinii. Prin urmare, este responsabilitatea noastră nu numai să facem cercetări, ci şi să educăm în mod activ publicul despre efectele alcoolului asupra fătului”, a spus dr. Patric Kienast, autorul principal al lucrării, doctorand la Departamentul de Imagistică Biomedicală şi Terapie Ghidată de Imagini, Divizia de Neuroradiologie şi Radiologie Musculoscheletală de la Universitatea de Medicină din Viena.

Echipa de cercetare a analizat examenele RMN a 24 de fetuşi (între 22 şi 36 de săptămâni de gestaţie) cu expunere prenatală la alcool, care a fost determinată prin răspunsurile mamelor la un chestionar (Sistemul de monitorizare a riscului de sarcină).

Grupul expus la alcool a afişat scoruri de maturare totală fetală (fTMS) semnificativ mai mici. În plus, cercetătorii au observat că şanţul temporal superior drept (STS) - o zonă a creierului asociată cu cunoaşterea socială şi cu procesarea şi percepţia limbajului/vorbirii - a fost mai superficial în grupul expus la alcool.

Din cele 24 de mame implicate în cercetare, 17 au raportat că au băut foarte puţin – mai puţin de o băutură alcoolică pe săptămână. În ciuda acestui fapt, fetuşii acelor mame au încă prezentat „schimbări semnificative” în creierul lor la scanările RMN.

Cercetătorii au sugerat că întârzierile în dezvoltarea fătului observate în munca lor ar putea fi datorate unei etape întârziate de mielinizare, care, la rândul său, ar putea afecta funcţia sistemului nervos. Ei au explicat că se ştie că mielinizarea este asociată cu etape importante de dezvoltare la sugari, cum ar fi răsturnarea, târârea şi procesarea limbajului.

Deşi nu este încă clar dacă şi cum aceste întârzieri de dezvoltare in utero vor afecta bebeluşii după naştere, Kienast avertizează că femeile ar trebui să „evite cu stricteţe consumul de alcool” în timpul sarcinii, deoarece datele indică faptul că chiar şi cantităţi mici pot interfera cu dezvoltarea fătului.

„Pentru a evalua acest lucru cu precizie, trebuie să aşteptăm ca acei copii care au fost examinaţi ca fetuşi în acel moment să crească puţin, astfel încât să îi putem invita înapoi pentru examinări suplimentare. Cu toate acestea, putem presupune cu tărie că schimbările pe care le-am descoperit contribuie la dificultăţile cognitive şi comportamentale care pot apărea în timpul copilăriei”, a spus Kienast, conform siteului healthimaging.com.

viewscnt