Pacientul din Spania suspectat de febră Marburg a fost testat şi rezultatele analizelor infirmă ipoteza infectării sale cu virusul ce provoacă această febră hemoragică mortală, conform unui anunţ făcut de Ministerul Sănătăţii din Spania, transmite Reuters.
Spania a anunţat sâmbătă că a detectat primul caz suspect de febră hemoragică Marburg, o boală infecţioasă şi mortală, ce a dus la carantinarea a peste 200 de persoane în Guineea Ecuatorială, conform unui anunţ făcut de autorităţile medicale din regiunea Valencia.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a călătorit recent în Guineea Ecuatorială, a fost transferat de la un spital privat într-o unitate de izolare a spitalului La Fe din Valencia, în aşteptarea rezultatelor analizelor, informează Agerpres.
Trei dintre membrii personalului medical care îl tratează pe pacient au fost, de asemenea, plasaţi în izolare, din prudenţă.
Virusul Marburg produce o boală extrem de contagioasă, făcând parte din aceeaşi familie cu virusul ce provoacă Ebola, şi poate avea o mortalitate de până la 88%, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate împotriva acestei boli.
Guineea Ecuatorială a carantinat mai mult de 200 de persoane luna aceasta în provincia Kie-Ntem, unde au fost detectate primele cazuri de febră hemoragică.
Până în prezent această ţară din Africa centrală a raportat 9 decese şi 16 cazuri suspecte de îmbolnăvire cu această maladie ale cărei simptome includ febră, stare de oboseală accentuată, vomă cu sânge şi diaree, conform OMS, care a mai precizat că şi-a sporit măsurile de supraveghere epidemiologică în Guineea Ecuatorială.
Tot luna aceasta, şi autorităţile din Camerun au detectat două cazuri suspecte de febră Marburg la Olamze, o comună la frontiera cu Guineea Ecuatorială, conform declaraţiilor făcute de delegatul pentru sănătate publică din regiune, Robert Mathurin Bidjang.
Camerunul a restricţionat traficul de frontieră la graniţa cu Guineea Ecuatorială în încercarea de a evita îmbolnăvirile.
Acest virus zoonotic din familia Filoviridae (filovirus), precum Ebola, cu care are în comun numeroase caracteristici, se transmite la om de la exemplare de liliac frugivor, vieţuitoare considerate gazde naturale ale virusului.
Virusul se răspândeşte la om prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor infectate sau cu suprafeţe şi materiale contaminate, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).