Un băiat în vârstă de opt ani diagnosticat cu Covid-19 a fost internat în stare gravă în secţia de terapie intensivă a Spitalului Gomoiu din Bucureşti. Este primul copil din România aflat în stare gravă, după ce s-a infectat cu coronavirusul SARS-CoV-2.
Potrivit medicilor din spital, starea lui este stabilă, dar plămânii copilului sunt foarte afectaţi. Copilul are simptome ale unei boli inflamatorii severe, denumită MIS-C (Sindrom Inflamator Multisistem la Copii), o afecţiune similară bolii Kawasaki care a fost deja identificată la zeci de copii din întreaga lume în urma infecţiei cu noul coronavirus.
Simptomele au apărut în weekend, când băiatul a început să facă febră şi să nu se simtă bine. El a fost internat, iniţial, la Spitalul din Buzău, însă starea lui s-a agravat, motiv pentru care a fost transferat la o unitate medicală din Capitală, potrivit Mediafax.
UPDATE: Copilul se află în stare staţionară spre bine, a anunţat joi directorul medical al unităţii, Diana Ionescu.
"Este un sindrom foarte rar chiar şi în ţările care au avut mii de copii infectaţi, acest sindrom PIMS este foarte rar. (...) Suntem ajutaţi de infecţionişti profesionişti atât de la Babeş, cât şi de la Balş, ţinem permanent legătura cu autorităţile. Medicii din Spitalul 'Victor Gomoiu' se descurcă foarte bine, manageriază cu succes acest caz", a precizat Diana Ionescu, citată de Agerpres.
Şeful Secţiei ATI de la Spitalul "Dr. Victor Gomoiu", Livia Vlădoiu, a arătat că toate organele copilului sunt afectate, însă el nu este intubat.
CE ESTE MIS-C
Recent, mecanismul ce provoacă răspunsul inflamator grav la copiii cu Covid-19, confundat iniţial cu boala Kawasaki, a fost identificat de o echipă de cercetători italieni şi suedezi, care au prezentat şi diferenţele între celed două afecţiuni.
La începutul pandemiei de SARS-CoV-2, copiii păreau aproape imuni la infecţia cu noul coronavirus, însă ulterior medicii au observat că unii dintre ei pot dezvolta o boală inflamatorie severă, denumită MIS-C (Sindrom Inflamator Multisistem la Copii), ce provoacă o inflamare a vaselor sanguine şi probleme cardiace şi intestinale.
Cercetătorii au identificat diferenţe imunologice între boala Kawasaki şi MIS-C, deşi ambele boli alterează nivelurile de citokine implicate în răspunsul imun.
De exemplu, nivelul de interleukina-17A, foarte ridicat la copiii cu Kawasaki, nu creşte la pacienţii cu MIS-C, iar alte diferenţe s-au c0onstatat la nivel celular.
Astfel, copiii infectaţi cu SARS-CoV-2 dezvoltă un tip particular de limfocite T cu o funcţie imunologică alterată comparativ cu copiii care au boala Kawasaki, o alterare ce stă la baza inflamării şi a producerii de anticorpi ce pot dăuna inimii.