Valul 4 al pandemiei de COVID-19- ,,Valul copiilor". După deschiderea şcolilor se aşteaptă creşterea numărului de cazuri

Valul 4 al pandemiei de COVID-19- ,,Valul copiilor". După deschiderea şcolilor se aşteaptă creşterea numărului de cazuri

Odată cu începerea şcolilor şi a grădiniţelor, temerile părinţilor vizavi de posibila îmbolnăvire a copiilor de COVID-19 creşte, în contextul în care România se află oficial în valul 4 al pandemiei, care a adus la pachet tulpina Delta mult mai contagioasă şi mai multe cazuri de COVID-19 la tineri şi copii comparativ cu celelalte valuri. ,,În România, există o serie de îngrijorări legitime între părinţi. Unii comentatori au numit valul 4 ,,valul copiilor" iar emoţiile rămân împărţite pe extreme, de la negare absolută la panică totală în faţa SARS-CoV-2”, a precizat dr. Mihai Craiu, medic pediatru la IOMC, iniţiatorul Spitalului Virtual pentru Copii de pe facebook.

Spitalele sunt deja pline cu cazuri de COVID-19.În momentul de faţă, România mai are doar 200 de paturi libere la ATI dedicate COVID-19, 600 fiind deja ocupate. Numărul cazurilor severe apărute la tineri şi la copii este în creştere şi în ţara noastră.

,,Varianta Delta pare să infecteze o pondere mai mare de copii, iar identificarea noilor variante ce tot apar nu este de bun augur. Autorităţile din SUA arată că anul acesta, după primele săptămâni de la deschiderea şcolilor,  22.4% din totalul infectaţilor sunt tineri, faţă de 13.4% acum un an. Dar proporţia mai mare vine din scăderea numărului de adulţi infectaţi, probabil din cauza vaccinării (vezi amplitudinea mai mică a valului). În SUA sunt mult mai mulţi vaccinaţi decât în România, ca procent... Deci e de aşteptat să crească semnificativ numărul de cazuri, respectiv de ştiri alarmiste”, atrage atenţia dr. Craiu pe pagina de facebook.

Medicul pediatru îi linişteşte pe părinţi: copiii fac forme mai puţin severe de infecţie COVID-19. ,,Deşi se infectează, copiii anterior sănătoşi, cu imunitate normală, vor face mult mai rar forme severe sau spitalizări. În regiunea Los Angeles din SUA au fost peste 25.000 decese din care doar 7 copii şi numai 2 copii mici sub 10 ani”.

Specialistul spune că singurul lucru pe care îl pot face adulţii pentru aceşti copii (fie fragili/bolnavi, fie prea mici pentru vaccinare) este să poarte corect mască şi să se vaccineze. În privinţa şcolarilor, aceştia sunt obligaţi să poarte mască la şcoală şi să respecte riguros regulile de igienă. Cursurile se vor ţine fizic în unităţile de învătămînt până la 6 infectări la mie.

Urmăriţi şi [VIDEO] Şefa DSP Bucureşti: Când pot beneficia profesorii şi copiii de echipele mobile de vaccinare împotriva COVID-19 în şcoli

viewscnt