Foti Tona este fiziokinetoterapeut de origine greacă, absolvent al Facultăţii de Kinetoterapie şi Motricitate Specială din cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (UNEFS) din Bucureşti. Pentru că a fost interesat în a lucra cu sportivi la recuperarea după accidentări, a absolvit şi cursurile de la „FIFA Medical Diploma”. Într-un interviu acordat 360medical.ro, Foti Tona vorbeşte despre cele mai bune metode pentru pregătirea pentru schi, astfel încât să se evite accidentările, dar şi despre alte subiecte de interes, precum recuperarea după accidentare a sportivilor.
"Schiul este un sport care necesită un mare efort fizic, iar pentru a practica fără accidente acest sport ar trebui să ne pregătim foarte bine la nivel musculoscheletal. Ar trebui să avem o pregătire prealabilă înainte, ca să fim gata pentru a practica acest sport", a explicat Foti Tona.
"Accidentările sunt mult mai frecvente şi mult mai grave faţă de cineva care a făcut înainte o pregătire. Nu spun că, dacă faci pregătire fizică, nu poţi să te accidentezi, dar poate accidentarea este puţin mai accesibilă, iar recuperarea mai rapidă", a completat el.
Potrivit fiziokinetoterapeutului, rezultatele pregătirii se văd în timp. "Ne oprim atunci când nu mai facem greşit, nu atunci când am făcut bine un lucru", a precizat Foti Tona.
În cazul schiului, cele mai frecvente urmări ale accidentelor sunt rupturile musculare şi de ligamente, iar recuperarea durează cel puţin trei luni, de obicei.
Puteţi asculta sfaturile fiziokinetoterapeutului în legătură cu cele mai bune tehnici de pregătire pentru schi şi durata optimă a pregătirii înainte de startul sezonului în următorul interviu video:
Foti Tona a practicat fotbalul înainte să se dedice fiziokinetoterapiei şi are experienţă şi în alte sporturi, lucrând, de exemplu, cu lotul de gimnastică al României.
El a explicat avantajele de a urma cursurile „FIFA Medical Diploma”. "Mi-a dat posibilitatea să învăţ cum să lucrez cu un sportiv, preluându-l de la zero pentru a ajunge la performanţa maximă", a afirmat fiziokinetoterapeutul.
Clinica Neurokinetic are un program de pregătire pentru schiori, denumit "Sănătatea ta pe pârtie începe cu antrenamentul corect!", pentru a reduce riscul de accidentări grave la schi.