Peste 8.500 de persoane suferă de scleroză multiplă în România, dintre care 4.000 sunt incluse în programul naţional pentru tratament, iar principalele problemele cu care se confruntă sunt legate de accesul la medicamente, servicii de recuperare limitate şi lipsa decontării prin CNAS a serviciilor de psihoterapie, potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative (APAN), Cristina Vlădău.
"În România, indiferent ce boală ai, ţi se dau zece şedinţe de recuperare, kinetoterapie, pe jumătate de an. Pentru bolile neurologice şi pentru bolile grave nu sunt suficiente. Propunerea este de zece şedinţe la trei luni, dar de multe ori ai nevoie de recuperare continuă”, a declarat joi Cristina Vlădău, cu ocazia Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple.
“Solicităm sprijinul pe parte de suport psihologic, Casa de Asigurări să mai deconteze. Am avut un program făcut pe partea de cogniţie - servicii integrate în scleroza multiplă, am făcut un proiect pilot, au fost grupurile de terapie, s-au făcut testările finale, tragem nişte concluzii şi în funcţie de asta o să vedem care sunt perioadele din viaţă când e nevoie de intervenţie, că nu ai nevoie de psihoterapie tot timpul", a completat Vlădău.
Specialiştii spun că este nevoie de înfiinţarea de noi centre de scleroză multiplă , mai ales la Prahova, Argeş, Suceava, Bacău.
Scleroza multiplă este o afecţiune neurologică cronică, ce afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării şi nervii optici şi poate provoca dificultăţi în forţa şi controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilităţii.
Diagnosticul cel mai adesea survine între 20 - 40 ani.
Simptomele bolii sunt oboseală cronică, spasticitate, durere, ameţeli, amorţeli, sensibilitate la căldură, insomnii, depresie - probleme ce ţin de mobilitate şi vedere sau chiar probleme de înghiţire.
"Scleroza multiplă este o boală cronică, inflamatorie difuză, mediată imun, demielinizantă şi neurodegenerativă a sistemului nervos central. Este boala adultului tânăr cu cel mai mare potenţial de invaliditate, în afara bolilor traumatice, boală care provoacă pierderi economice, sociale şi personale foarte mari pentru această categorie de populaţie şi care azi beneficiază de soluţii terapeutice care pot schimba în bine evoluţia pacientului pe toate planurile”, a explicat Prof dr. Ovidiu Băjenaru, de la Spitalul Universitar din Capitală.