Dr. Adriana Nica, demisă de la conducerea Spitalului Universitar din Capitală

Dr. Adriana Nica, demisă de la conducerea Spitalului Universitar din Capitală

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Adriana Nica, a fost demisă din funcţie de Ministerul Sănătăţii în baza decretului prin care s-a introdus starea de urgenţă în România şi care permite suspendarea din funcţie a şefilor de unităţi sanitare pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, indiferent de statutul lor.

Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof. dr. Cătălin Cârstoiu.

"Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Adriana Nica, în baza art. 19 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020", a precizat ministerul, într-un comunicat.

Decizia vine în urma propunerii corpului de control al Ministerului Sănătăţii, care a arătat într-o notă că la nivelul unităţii sanitare s-au constatat mai multe deficienţe de management.

De asemenea, conducerea Spitalului Universitar este acuzată că în aceste zile "nu au fost luate măsurile necesare şi suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus atât în rândul pacienţilor, cât şi a personalului medical".

Nota întocmită de corpul de control mai arată că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie în cadrul spitalului, au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienţilor cu noul coronavirus.

Decretul semnat de preşedintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă prevede, la art. 19, următoarele:

"Pe perioada stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendaţi din funcţiile de conducere conducătorii unităţilor sanitare, direcţiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanţă, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcţii să fie funcţionari publici."

viewscnt