Încă un fals medic a fost descoperit în Capitală

Încă un fals medic a fost descoperit în Capitală

Poliţiştii din Capitală au descoperit un bărbat de 26 de ani care practica fără drept profesa de medic, într-un cabinet din Sectorul 3, găsind asupra sa, la percheziţii, mai multe ştampile cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale, a anunţat miercuri Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost reţinut marţi, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

"În luna ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 11 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că la data de 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din sectorul 3, pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar reprezentantul firmei i-a eliberat un buletin de analiză, fără a o supune vreunui control sau a o conecta la un aparat", arată Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Ulterior, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic.

După verificări, poliţiştii au constatat că într-un imobil situat în sectorul 3 al Capitalei sunt amenajate mai multe spaţii folosite ca puncte de lucru de către mai multe societăţi.

"Astfel, cabinetul indicat de către reclamantă a fost închiriat unei societăţi comerciale, reprezentată de un bărbat, în vârstă de 26 de ani. Acesta a fost depistat iar asupra sa au fost găsite mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale", a precizat poliţia.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

Anunţul poliţiei vine după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat recent că a închis o clinică privată şi a suspendat activitatea altor trei clinici medicale, după verificări legate de activitatea falsului medic italian Matteo Politi.

O anchetă publicată recent de Libertatea.ro arată că un italian care a apelat la o falsă identitate a făcut mai multe operaţii la clinici private din România, deşi nu are studii de medicină, în baza unui aviz emis de direcţia de sănătate publică a municipiului Bucureşti (DSPMB), aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Italianul Matteo Politi a operat sub o identitate falsă, pretinzând că îl cheamă Matthew Mode şi este un chirurg englez cu studii la Johns Hopkins University School of Medicine din Statele Unite.

Începând din martie 2018, Matthew Mode a operat în mai multe clinici din Bucureşti. Falsul medic a fost descoperit de Colegiul Medicilor din România, care a făcut plângere la parchet.

Ulterior, alte două cazuri de falşi medici au fost descoperite în România: o persoană care a reuşit să lucreze la Spitalul de Urgenţă Ilfov pe baza unei diplome de studii falsificate şi o orădeancă în vârstă de 39 de ani, bănuită că în ultimii doi ani a realizat mai multe intervenţii estetice faciale prin injectare de acid hialuronic fără a avea calitatea de medic.

viewscnt