Ministerul Sănătăţii ar putea înfiinţa o comisie care să preia toate problemele legate de rezidenţiat, potrivit ministrului Sorina Pintea.
Măsura ar putea fi implementată ca urmare a solicitărilor transmise de mai mulţi medici.
"Am primit nişte propuneri de la câţiva medici entuziaşti, care mi-au spus că vor să facă parte dintr-o comisie de rezidenţiat de pe lângă Ministerul Sănătăţii. Ei au spus 'dar nu există această comisie'. Nu-i nimic, o înfiinţăm", a afirmat Sorina Pintea, citată de Agerpres.
"Sunt şapte medici, înfiinţăm această comisie care să preia de la toate comisiile, toate specialităţile, problemele legate de rezidenţiat şi apoi noi le vom discuta cu universitatea", a completat ministrul.