Ministrul Sănătăţii: România nu are un registru al pacienţilor cu cancer, dar există o evidenţă a acestora

Ministrul Sănătăţii: România nu are un registru al pacienţilor cu cancer, dar există o evidenţă a acestora

România nu are un registru al pacienţilor bolnavi de cancer, însă există o evidenţă a acestora în cadrul programului naţional de oncologie, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

"Nu există în acest moment un registru al pacienţilor bolnavi de cancer. Ministerul Sănătăţii a depus anul trecut o cerere de finanţare pentru a accesa bani europeni pentru a crea 108 noi registre de boală. Dar există Programul Naţional de oncologie prin care orice bolnav care este depistat şi are acces la tratament este înregistrat. Prin urmare, avem o evidenţă a acestora", a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Ministrul a anunţat că a fost reluat programul Băncii Mondiale, care era blocat, în privinţa echipamentelor de radioterapie.

"Şi mâine vom deschide oficial şi vor acea acces şi pacienţii la primul centru finanţat cu banii Băncii Mondiale. Acest centru este la Baia Mare. În cursul acestui an se vor deschide şi celelalte patru centre pentru care contractele s-au semnat în 2017 ", a menţionat ministrul.

În prezent, cel mai avansat program este cel de screening pentru cancerul de col uterin, în valoare de 5 milioane de euro, în cadrul căruia s-au achiziţionat deja echipamentele necesare în opt unităţi din centrele universitare.

"Apoi, avem în implementare un proiect de screening pentru cancerul de sân, tot în valoare de 5 milioane de euro. Aici, implementarea efectivă a început doar în zona Cluj ", a spus Pintea.

De asemenea, ministerul are un proiect de dezvoltare şi planificare a iniţierii programului de screening în cancerul de col rectal, care ar putea începe în luna mai.

“Aici faza de implementare efectivă nu a început, va începe în luna mai. Începem să avem prevenţia”,  a mai spus ministrul.

Recent, consilierul prezidenţial pentru probleme de sănătate, Diana Păun, a declarat că panul naţional multianual integrat de control al cancerului din România, elaborat în 2016, nu a fost niciodată adoptat de guvern, fiind uitat în sertarele decidenţilor.

viewscnt