Noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, va cere instanţei anularea concursului de medic primar în privinţa lui Alexandru Checheriţă de la Spitalul „Sf. Ioan”, după ce corpul de control al ministerului a constatat că nu a fost respectată legea atunci când i s-a acordat gradul. Ministrul a trimis raportul la procurori.
„Urmare a mai multor sesizări privind obţinerea titlului de medic primar al prof.dr. Alexandru Checheriţă, în luna octombrie 2019, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a realizat o acţiune de documentare la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” şi de verificare a documentelor deţinute de către Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică în acest caz. În urma verificărilor, reprezentanţii Corpului de Control au contatat că nu au fost respectate etapele necesare cuprinse în legislaţie pentru obţinerea gradului de medic primar”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a trimis raportul de documentare întocmit de corpul de control către organele de cercetare abilitate, „în spiritul transparenţei şi a corectitudinii, principiile acestei guvernări”.
„De asemenea, Ministerul Sănătăţii se va adresa instanţei cu o solicitare de anulare a concursului de medic primar a prof.dr. Alexandru Checheriţă, în conformitate cu concluziile din acţiunea de documentare a Corpului de Control”, mai arată sursa citată.
Prof.dr. Alexandru Checheriţă a fost exclus şi din Comisia consultativă de specialitate a Ministerului Sănătăţii.
Publicaţia Libertatea a scris miercuri că Alexandru Checheriţă a devenit medic primar după ce ar fi primit o derogare de la Ministerul Sănătăţii care i-a permis să dea examenul de medic primar după un an şi jumătate după ce a devenit medic specialist, deşi legislaţia impune o perioadă minimă de 5 ani.