Peste 7% dintre copiii din România au nevoi medicale nesatisfăcute, a doua cea mai mare rată din UE

Peste 7% dintre copiii din România au nevoi medicale nesatisfăcute, a doua cea mai mare rată din UE

România înregistra în 2017 a doua cea mai mare proporţie din Uniunea Europeană a copiilor care au nevoi medicale nesatisfăcute, de 7,4%, arată datele prezentate vineri de Eurostat, oficiul de statistică al UE.

“Cea mai mare proporţie a copiilor cu nevoi medicale nesatisfăcute s-a înregistrat în Belgia (8,7%) şi România (7,4%), urmate de Suedia (4,3%), Finlanda (3,3%) şi Cehia (2,7%)”, a precizat Eurostat.

La popul opus, cele mai mici rate s-au înregistrat în Austria (aproape 0%), Germania (0,1%) şi Ungaria (0,2%).

La nivelul Uniunii Europene, 1,8% dintre copiii cu vârsta de cel mult 15 ani aveau nevoi medicale nesatisfăcute în 2017.

Proporţia este mai mare în rândul copiilor care trăiesc cu un sigur părinte (2,2%) comparativ cu copiii care au alături ambii părinţi (1,8%).

În privinţa proporţiei copiilor cu nevoi stomatologice nesatisfăcute, România se situează pe locul al treilea în UE, cu o rată de 5,7%, după Letonia (7,3%) şi Portugalia (6%).

Cele mai mici rate ale copiilor cu nevoi stomatologice nesatisfăcute se înregistrează în Ungaria (0,3%), Germania (0,5%) şi Luxemburg (0,7%).

Statisticile au fost realizate în urma unor anchete efectuate în gospodăriile din statele membre ale UE.

Nevoile medicale sau stomatologice ale copiilor pot fi nesatisfăcute din mai multe motive, între care costurile prea mari ale tratamentelor, listele lungi de aşteptare, distanţele prea mari faţă de spitale sau clinici, lipsa mijloacelor de transport sau lipsa de timp, precizează Eurostat.

viewscnt